Caracterizare directă
Spânul, în basmul „Povestea lui Harap Alb” de Ion Creangă, este introdus ca un personaj antagonist, secundar, dar esențial pentru desfășurarea acțiunii.
Caracterizarea directă, oferită de narator, ne arată că este un personaj negativ și complex, evidențiat printr-o serie de trăsături fizice și morale distincte:
Este descris ca „un om spân”, marcându-se astfel particularitatea sa fizică. Această trăsătură, lipsa bărbii, este interpretată în folclor ca semn al unei anomalii de caracter.
Naratorul îl caracterizează explicit ca fiind malefic și șiret, subliniind astfel natura sa vicleană prin expresia „cu viclenia sa obicinuită”. Se menționează și o zicală populară, „vița de boz tot răgoz”, pentru a accentua predispoziția personajului către rău.
Scena în care Spânul se oferă să-i fie slugă la drum fiului de crai, deghizându-se și schimbându-și înfățișarea, subliniază capacitatea sa de adaptare și viclenia.
Caracterizare indirectă
Caracterizarea indirectă este realizată prin prisma faptelor, gândurilor, comportamentului și relațiilor cu celelalte personaje, în special cu Harap-Alb. Din aceste interacțiuni și din acțiunile sale, putem deduce multiple trăsături morale ale Spânului:
Capacitatea de a-și schimba înfățișarea și de a păcăli un tânăr neexperimentat arată o prefăcătorie și istețime deosebite, fiind un maestru al cuvintelor.
Momentul în care îl determină pe Harap-Alb să coboare în fântână, transformându-se dintr-un personaj prietenos într-unul amenințător, relevă o schimbare dramatică în relația de putere, evidențiindu-și astfel crucea și dominarea.
Ajungând la curtea lui Verde Împărat, Spânul devine arogant, considerând că el va urma la tron. Această însușire falsă a meritelor altuia și comportamentul aspru față de Harap-Alb și supușii curții împărătești demonstrează lipsa sa de onoare și respect.
Rolul său în basm este de a iniția maturizarea lui Harap-Alb, devenind, într-un sens, „răul necesar” pentru evoluția protagonistului. Această dualitate complexă adaugă profunzime personajului negativ, care este esențial pentru dinamica narativă a basmului.
Limbajul său, popular și plin de arhaisme, reflectă o conexiune autentică cu lumea basmelor românești, contribuind la umanizarea personajului și la impresia de autenticitate.
Aceste aspecte, ilustrate prin fapte și interacțiuni semnificative, conturează un personaj negativ fascinant, cu un rol crucial în dezvoltarea narativă și în maturizarea eroului principal, Harap-Alb. Spânul, prin complexitatea sa, devine un pivot al întâmplărilor, facilitând evoluția și triumful binelui, reprezentat de Harap-Alb, în fața răului.
Portret fizic
Spânul este caracterizat prin câteva trăsături fizice semnificative care contribuie la conturarea imaginii sale în imaginația cititorului.
Descrierea sa fizică este minimală, dar sugestivă, accentuându-i apartenența la tipologia personajelor negative din basme:
- Este „un om spân”, această caracteristică fiind menționată explicit și funcționând ca un semn distinctiv. Această particularitate fizică, lipsa creșterii bărbii, este semnificativă în contextul cultural folcloric, sugerând adesea o natură vicleană sau malefică.
- Capacitatea sa de a schimba înfățișări, deși mai mult implicită în comportamentul său decât în descrierea fizică directă, sugerează o volatilitate și un mister care îl învăluie, făcându-l și mai intimidant și imprevizibil.
- Îmbrăcămintea și aspectul său exterior sunt adaptate pentru a-l face pe Harap-Alb să cadă în capcana sa, reflectând astfel adaptabilitatea și viclenia sa. Momentul în care „îi iese îmbrăcat altfel și călare pe un cal frumos” subliniază capacitatea sa de a manipula aparențele pentru a-și atinge scopurile.
Portret moral
Portretul moral al Spânului este complex și profund negativ, îmbinând trăsături care îl definesc ca unul dintre cei mai memorabili antagoniști din literatura română:
Viclenia și prefăcătoria sunt trăsăturile sale definitorii, demonstrând o inteligență răutăcioasă și o capacitate de manipulare a celorlalți. Acest aspect este ilustrat clar atunci când îl păcălește pe Harap-Alb să coboare în fântână și ulterior își asumă identitatea acestuia.
Crucea și amenințarea devin evidente în momentul când își revelează adevărata natură față de Harap-Alb, cerându-i să-i jură ascultare sub amenințarea morții, arătând astfel lipsa totală de scrupule.
Aroganța și îngâmfarea îl caracterizează în relațiile cu ceilalți, în special în momentele în care pretinde nedrept meritele lui Harap-Alb și când își asumă o poziție de superioritate nejustificată față de supușii împărătescului.
Lipsa de onoare și respect sunt trăsături evidentiate prin comportamentul său de uzurpator, încercând să obțină prin înșelăciune ceea ce nu i se cuvine prin drept.
Rolul său de „răul necesar” în poveste, care prin acțiunile sale malefice declanșează procesul de maturizare și inițiere a lui Harap-Alb, îi conferă o dimensiune morală complexă. Este un antagonist care, prin existența și acțiunile sale, subliniază valorile pozitive și lecțiile morale ale basmului.
Concluzie
În concluzie, Spânul este un personaj vibrant și multidimensional, a cărui prezență în basm servește nu doar ca forță antagonistă, ci și ca un catalizator pentru dezvoltarea și evoluția personajului principal, Harap-Alb.
Prin portretele fizic și moral, Spânul reușește să încarneze arhetipul negativității, fiind în același timp un personaj memorabil și esențial pentru dinamica narativă a basmului.
Citește și: Povestea lui Harap-Alb comentariu