Caracterizare directă
Personajul Alexandru Lăpușneanu, din nuvela Alexandru Lăpușneanul de Costache Negruzzi, este caracterizat în mod direct printr-o varietate de mijloace, incluzând descrierile naratorului, percepțiile altor personaje și autocaracterizarea.
Naratorul îl descrie pe Lăpușneanu drept un „tiran”, o caracteristică care se reflectă în modul în care ceilalți se comportă în prezența lui: „Nime nu îndrăznea a grăi împotriva lui”.
Această percepție este împărtășită și de personajul Stroici, care îl numește explicit „un tiran”. Impresia de autoritate și frică pe care Lăpușneanu o inspiră este evidentă și din reacțiile boierilor care, deși caută să-l înlăture, sunt forțați să recurgă la subterfugii, sperând să-l manipuleze.
Un alt aspect important menționat direct de narator este caracterul neplăcut al domnitorului, care nu a avut ocazia să se dezvăluie în prima sa domnie, fapt ce lasă populația să-l primească „cu bucurie și nădejde”.
Caracterizare indirectă
Caracterizarea indirectă a lui Alexandru Lăpușneanu emerge din acțiunile, vorbele și gesturile sale, precum și din reacțiile pe care le provoacă în rândul celorlalți.
Gesturile și expresiile sale faciale, cum ar fi încercarea de a zâmbi, ochii care „scântieră ca un fulger” sau râsul său, care face ca mușchii să-i „se suceau” și ochii să „clipeau”, sugerează o impulsivitate și un caracter diabolic. Intrarea sa triumfală în Moldova, însoțită de o oaste impresionantă, subliniază dorința de a impune respect și frică.
Viclean și avid de putere, Lăpușneanu refuză să abdice în fața presiunii boierilor, afirmând că îi vrea binele poporului, chiar dacă metodele sale sunt discutabile.
Acesta exprimă o intenție aparent nobilă de a elimina corupția, deși mijloacele sale sunt crude, arătând astfel complexitatea personajului său.
Relația cu doamna Ruxanda
Relația dintre Alexandru Lăpușneanu și soția sa, doamna Ruxanda, este tensionată și complexă, reflectându-se profund în caracterizarea domnitorului.
Forțată să se căsătorească cu Lăpușneanu, doamna Ruxanda nu îl iubește inițial, însă încearcă să dezvolte sentimente pentru el. Aceasta este însă o sarcină dificilă, având în vedere caracterul „inuman” al lui Lăpușneanu.
Eforturile ei de a-l face să renunțe la violență sunt zadarnice, iar reacția domnitorului la rugămințile ei, în special când o confruntă cu piramida de capete ale boierilor uciși, arată lipsa sa de empatie și sadismul.
Amuzamentul lui Lăpușneanu în fața leșinului soției sale subliniază și mai mult distanța emoțională și morală dintre cei doi.
Finalul tragic al relației lor, cu otrăvirea domnitorului de către doamna Ruxanda, pune în lumină disperarea și determinarea acesteia de a pune capăt tiraniei soțului ei, chiar și cu prețul propriei conștiințe.
Relația cu Moțoc
Relația lui Alexandru Lăpușneanu cu Moțoc, un personaj care își arată servilismul și trădarea în mod deschis, reflectă capacitatea de judecată și pragmatismul domnitorului.
Conștient de caracterul dubios al lui Moțoc, Lăpușneanu își exprimă neîncrederea: „Pesemne nu vă cunosc eu și pre tine mai vîrtos?”, dar decide să-l păstreze în viață pentru propriile sale scopuri, arătând astfel o anumită viclenie și capacitate de a folosi oamenii ca pe unelte pentru propriile interese.
Moțoc își asumă un rol umil și servil în speranța de a-și păstra viața și poziția, ilustrând relația de putere inegală dintre cei doi.
Când furia populației se îndreaptă împotriva lui Moțoc, Lăpușneanul îl sacrifică fără ezitare pentru a-și apăra propria domnie, evidențiind astfel lipsa sa de loialitate și cruzimea calculată.
Aceste dinamici de putere și interacțiuni complexe contribuie la conturarea portretului unui domnitor calculat, pragmatic și nemilos, care își valorizează propria putere și securitate mai presus de orice altceva.
Portret fizic
Portretul fizic al lui Alexandru Lăpușneanu este redat cu detalii care subliniază autoritatea și prezența sa impunătoare.
Descrierea sa în timpul unei scene din biserică, unde este îmbrăcat „cu toată pompa domnească”, purtând corona Paleologilor și îmbrăcat într-o dulama poloneză de catifea roșie, reflectă puterea și statutul său regal.
Această imagine este completată de detalii precum cabanița turcească și junghiul cu plăsele de aur, accesorii care nu numai că accentuează bogăția și puterea sa, dar și sugerează o anumită predispoziție spre violență și autoritate absolută.
Aspectul său fizic, la fel ca și comportamentul, inspiră respect și teamă, consolidând percepția de „tiran” care domină întreaga operă.
Portret moral
Portretul moral al lui Lăpușneanu este marcat de cruzime, impulsivitate și un sete de putere care îl îndepărtează de orice semn de umanitate sau compasiune.
Cruzimea sa este exemplificată prin faptul că „La cea mai mică greșeală dregătorească […] capul vinovatului se spânzura în poarta curții”, o practică care demonstrează nu doar sadismul său, ci și o dorință de a menține controlul prin frică.
Mai mult, planurile sale de masacru, cum ar fi cel organizat sub pretextul unui ospăț, unde boierii sunt înșelați și uciși, dezvăluie o latură extrem de calculată și perfidă.
Pe lângă setea sa de sânge, Lăpușneanu manifestă o nevoie constantă de a vedea suferința celorlalți, găsindu-și plăcere în schingiuirea și torturarea supușilor săi.
Acesta este un tiran care nu doar că își exercită puterea în mod absolut, dar și se delectează cu suferința pe care o provoacă, aspect care îi definește întreaga domnie și relațiile cu ceilalți.
Construcția piramidei din capetele boierilor uciși, oferită ca un „leac de frică” soției sale, este un simbol al terorii pe care o impune și o manifestare grotescă a autorității sale tiranice.
Concluzie
În concluzie, caracterizarea lui Alexandru Lăpușneanu în opera omonimă ilustrează complexitatea și contradicțiile unui personaj care, deși posedă calități de lider capabil să impună ordine, se lasă condus de cele mai întunecate și mai crude impulsuri, făcând din tirania și cruzimea sa elemente definitorii ale domniei sale în Moldova.
Citește și: Alexandru Lăpușneanul comentariu