Costache Negruzzi, cunoscut și sub numele de Constantin Negruzzi, a fost unul dintre scriitorii proeminenți ai literaturii române din perioada pașoptistă. Una dintre cele mai importante lucrări ale sale este volumul „Amintirile din junețe”, care include nuvele notabile precum „Zoe” și „O alergare de cai”. Aceasta din urmă a fost publicată în 1840 și se remarcă prin caracterul personal al povestirii și prin intrigă bine construită.
În această nuvelă, autorul demonstrează abilitatea sa remarcabilă de a povesti. El relatează două povești paralele despre două cupluri: Ipolit și Olga, pe de o parte, și naratorul și doamna B., pe de altă parte. Povestea dintre narator și doamna B. simbolizează elemente memorialistice, în timp ce povestea dintre Ipolit și Olga reprezintă ficțiunea. Acest lucru ridică întrebări legate de relația dintre realism și ficțiune în artă. Autorul menționează că acțiunea se petrece cu cinci ani înainte de momentul în care el însuși povestește, iar narațiunea este realizată la persoana întâi, sugerând că povestea de iubire este una reală și că autorul se identifică cu naratorul și cu personajul principal.
Începutul nuvelei prezintă un tablou autentic al Chișinăului, locul în care se desfășoară „alergarea de cai”. Naratorul-personaj intervine în acest tablou și participă la evenimente. Elementul principal al textului este epistola, iar impactul pe care o scrisoare primită de narator de la doamna B., în care îl anunță că Bibi, câinele, a murit, este descris detaliat. Autorul creează o dilemă prin post scriptumul scrisorii, în care doamna B. îi cere naratorului să distrugă scrisoarea. Apoi, narativul se schimbă brusc și povestea lui Ipolit și a Olgăi devine punctul central. Aflăm cum Ipolit se îndrăgostește de Olga prin intermediul citatelor din Petrarca, Schiller sau Rousseau pe care femeia le-a notat pe niște tăblițe. Scrisul joacă un rol important în înflorirea acestei povești de iubire, la fel cum a avut un rol crucial și în dezvăluirea infidelității doamnei B., așa cum este prezentată în scrisoarea primită de narator.
În finalul nuvelei, naratorul nu reușește să câștige inima doamnei B. După ce trece peste dezamăgire, el meditează asupra efemerității pasiunii și își împărtășește gândurile cu femeia iubită. El recunoaște că totul este sortit să se risipească în timp.