„Biserica albă” este un roman scris de Ion Druță și publicat în a doua jumătate a secolului XX. Cartea prezintă povestea a două personaje care simbolizează două lumi opuse, cu valori fundamentale diferite. Contextul în care se desfășoară acțiunea este reprezentativ pentru relația Republicii Moldova cu Rusia de-a lungul istoriei.
Acțiunea romanului are loc în perioada instaurării regimului fanariot în Țările Române. Trupele ruse se opresc pe malul drept al Nistrului, construind un pod și verificând prezența turcilor în apropiere. Doi ofițeri se întâlnesc cu Ecaterina „cea mică”, o femeie credincioasă, care își propune să refacă biserica distrusă în satul ei. În același timp, împărăteasa Ecaterina „cea mare” se confruntă cu pierderile de război și se îndrăgostește de tânărul Platon Zubov, un comandant atractiv.
Deși Ecaterina „cea mică” se străduiește să își atingă scopul și să refacă biserica, Ecaterina „cea mare” își folosește influența pentru a încerca să pună capăt războiului. În cele din urmă, Ecaterina „cea mică” reușește să ridice biserica, cu ajutorul unui tânăr numit Ioan.
Romanul se încheie cu victoria tăcută, dar demnă, a Ecaterinei din Ocolina, care reușește să reconstruiască biserica și să readucă spiritualitatea în satul ei. „Biserica albă” reflectă diferențele puternice dintre două modele existențiale diferite, reprezentate de cele două personaje principale. Este un simbol al purității interioare și al noilor începuturi, reprezentând visul poporului de a exista curat spiritual și de a se regenera.