Publicată în anul 1931, în cadrul volumului intitulat „Cartea cu jucării”, poezia „Facerea lumii” oferă o perspectivă inedită asupra genezei Universului, întruchipată de Tudor Arghezi.
Creată special pentru copii, această operă expune o viziune ludică asupra modului în care Universul a luat ființă, având ca scop stimularea imaginației celor mici.
În ciuda faptului că opera nu este împărțită în strofe, versurile sale sunt delimitate grafic în trei secțiuni distincte. Geneza Universului este prezentată sub forma unei povești, cu un limbaj simplu și accesibil, adaptat pentru copii.
Prima secțiune începe cu starea de haos universal, descriind cum înainte de crearea lumii, nu exista nimic: „Când a fost, la început,/ Nu era nimic făcut.”. Pentru a menține atenția copiilor, Arghezi folosește comparații cu obiecte familiare, cum ar fi „cutia cu compot” sau „borcanul cu dulceață”, pentru a le face mai ușor de înțeles: „Era noaptea peste tot,/ Ca-n cutia cu compot.”, „Era ceață,/ Ca-n borcanul cu dulceață”.
Dumnezeu este personificat în continuare, fiindu-i atribuite trăsături și sentimente umane, cum ar fi singurătatea și nevoia de comunicare: „Pe atuncea, Dumnezeu,/ Singur, o ducea cam greu”.
Aceasta reprezintă motivația pentru crearea soarelui, a lunii, a animalelor și a oamenilor, prezentată sub forma „băieți” și „fetițe”, pentru a fi mai ușor de înțeles de către copii.
A doua secțiune a poeziei cuprinde doar două versuri, dar are o semnificație deosebită. Aceasta marchează momentul în care Dumnezeu începe să lucreze pentru a crea viețuitoare: „Dar Dumnezeu s-a pus/ Să lucreze colo, sus”. Convins că lumea avea nevoie de oameni, el își propune să creeze omenirea.
Ultima secțiune a operei este cea mai amplă. După șase zile de muncă, Dumnezeu se oprește asupra celor doi oameni pe care i-a creat: Adam și Eva.
Fiind destinată copiilor, Arghezi îi imaginează pe cei doi în forma unor copii, modelându-i după fiica și fiul său, cărora le este dedicat volumul „Cartea cu jucării”: „Erau mici,/ Însă voinici,/ Rumeni, iuți și dolofani/ Ca la cinci sau șase ani.”.
Mulțumit de munca sa, Dumnezeu privește către cei doi oameni. Aceștia nu sunt perfecti, ci sunt ca orice copil, cu defecte și calități. Arghezi transmite ideea că nici primii oameni nu s-au născut învățați. Viața este un mister pentru noi toți, iar fiecare dintre noi încearcă, prin eforturi proprii, să-l dezlege.
Viața celor doi copii era incompletă fără joc: „Căci fiecare simțea / Că îi lipsește ceva, […] Și vă spun ce le-a lipsit,/ N-aveau cu ce să se joace:/ Fiindcă n-aveau dobitoace…”. Dumnezeu își dă seama de nevoia lor și începe să le creeze „dobitoace”: „Puse degetarele,/ Puse ața-n ace,/ Și-ncepu să facă dobitoace”: Arghezi pledând pentru importanța jocului ca mijloc de abordare a vieții pe Pământ.
În concluzie, „Facerea lumii” de Tudor Arghezi este o poezie inedită, destinată copiilor, dar care poate fi apreciată și de către cititorii adulți. Aceasta subliniază tema jocului ca temelie a creației, atât în artă, cât și în existența umană. Arghezi promovează rolul vital pe care jocul îl deține în viața noastră.