Copii eram noi amândoi” este un poem scris de Mihai Eminescu. A fost publicat pentru prima dată în 1971, în revista „Convorbiri literare”. Scopul acestei opere este de a evoca perioada copilăriei autorului, în timpul căreia el a trăit momente de bucurie alături de fratele său, care murise înainte de conceperea poemului.
Poezia se concentrează pe tema copilăriei pierdute și a regretului profund al eului liric. Pe măsură ce trece timpul, el își amintește de fratele său și de momentele petrecute împreună. Autorul și fratele său au trăit împreună într-un spațiu atemporal, plin de inocență și nostalgie.
Poezia este alcătuită din nouăsprezece strofe, dintre care optsprezece au câte cinci versuri fiecare, iar penultima strofă este formată din doar două versuri. Textul se deschide cu repetarea sintagmei din titlu, menționându-se și fratele eului liric. Jocul joacă un rol esențial în această operă, fiind reglementat de reguli și norme specifice.
Poezia descrie jocurile copilăriei, în care cei doi frați își imaginau lumi fantastice și se bucurau de libertatea și inocența vârstei. Ei se jucau la scăldat și își imaginau bătălii fantastice, transformând mediul natural într-un loc al fanteziei și aventurii.
Pe măsură ce se apropie de final, tonul poeziei se schimbă, evidențiindu-se realitatea tragică a vieții. Eul liric își exprimă regretul pentru pierderea fratele său și dorința de a-și regăsi copilăria în amintiri și vise.
În concluzie, „Copii eram noi amândoi” este o evocare nostalgică a copilăriei poetului alături de fratele său. Poezia transmite un profund sentiment de regret și melancolie, ilustrând imposibilitatea recuperării timpului pierdut.