Opera „Legenda rândunicăi” a fost compusă în Mircești (Iași) în anul 1874 și publicată un an mai târziu, în 1875, în cadrul volumului „Legende și pasteluri”. Această operă a fost dedicată doamnei Nyka Petre Grădișteanu. Vasile Alecsandri a considerat folclorul și istoria națională ca surse inepuizabile de inspirație și a ales să folosească motive din legendele populare românești pentru a crea acest volum de legende. Alături de ciclul „Pasteluri”, volumele „Legende” alcătuiesc nucleul liricii lui Alecsandri.
Textul „Legenda rândunicăi” relatează povestea metamorfozei unei tinere prințese care își respinge iubirea pentru Zburător. Vasile Alecsandri prelucrează un text folcloric pentru a descrie cum fata de împărat renunță la veșmântul protector pentru a scăpa de Zburător, o ființă demonică, și se transformă în floarea cunoscută sub numele de „Rochița rândunicii”. Opera începe cu un fragment dintr-un cântec popular care reprezintă nucleul epic al poveștii relatate de autor. Poemul este împărțit în 4 secvențe care surprind copilăria, adolescența și transformarea spectaculoasă a fetei de împărat într-o creatură destinată spațiului ceresc.
În prima parte a textului, fata de împărat, numită „Rândunică”, primește în dar o rochie albă și strălucitoare de la o zână, fiind avertizată să nu o dea niciodată jos și să se ferească de Zburător. Zâna îl descrie pe Zburător ca pe o ființă nestatornică, superficială și infidelă, care nu poate trăi iubirea cu adevărat.
Partea a doua a operei descrie perioada copilăriei și adolescenței fetei, bucurându-se de natura din jurul său și evitând avansurile Zburătorului. În a treia parte, fata merge la scăldat și, într-un moment de maximă intimitate, este surprinsă de Zburător care îi fură rochia protectoare. Fata se transformă în rândunică și fuge în cer.
În concluzie, opera „Legenda rândunicăi” rămâne o capodoperă a literaturii române datorită temei abordate, limbajului unic folosit și modului în care autorul prelucrează legenda populară.