Avatarii faraonului Tlà” este o nuvelă scrisă de Mihai Eminescu în timpul studenției sale, dar care a rămas neterminată. Din acest motiv, opera a fost publicată fragmentar de către George Călinescu în 1932 și a apărut pentru prima dată în „Adevărul literar și artistic”. Ulterior, textul a fost inclus într-un volum în 1943 sub titlul „Povestea regelui Tlà”.
Povestea începe în Egipt, la castelul Memfis, unde faraonul Tlá suferă de boală și de durere din cauza pierderii Rhodopei. El efectuează un ritual de clarviziune și vede în viitor, apoi primește vestea de la zeița Isis că sfârșitul vieții sale se apropie. Faraonul vede apoi o insulă paradisiacă în inima unui lac subteran, unde se află două sicrie, unul dintre ele fiind al Rhodopei. Faraonul se alătură ei în moarte, iar destinul lor este refacerea unității primordiale după multiple reîncarnări.
Acțiunea se mută apoi în Sevilia, Spania medievală, unde un cerșetor bătrân pe nume Baltazar este considerat nebun și este bătut de o gașcă de tineri. El are un vis în care se reîncarnează în trupul unui cocoș și apoi într-un gentilom bătrân și bogat. El moare într-o cameră subterană în timpul unei stări similare cu beția, provocat la duel de propria sa imagine din oglindă.
Evenimentele continuă în Franța revoluționară, unde un tânăr pe nume Angelo este salvat de la sinucidere și se alătură unei societăți mistice. Acolo, el cunoaște două femei, Cezara și Lilla, care îl pun în fața unei alegeri dificile între două tipologii diferite de iubire.
Această nuvelă este o explorare a temei metempsihozei și a reîncarnării, subiecte care au fascinat pe Eminescu și care sunt prezente și în alte opere ale sale. Potrivit acestei credințe, omul este format dintr-o entitate nemuritoare (spiritul) și una perisabilă (trupul), iar destinul său implică multiple reîncarnări în drumul spre unitatea primordială.