Scrisoarea III” este un poem istoric scris de Mihai Eminescu și publicat pentru prima dată în luna mai a anului 1881, în revista „Convorbiri literare. Această operă reprezintă un rezultat al unei perioade lungi de creație, fiind începută în anul 1872 și cunoscând numeroase variante înainte de a ajunge la forma ei definitivă. Este a treia din seria celor cinci „Scrisori” eminesciene și abordează tema istoriei din perspectivă romantică.
Poemul se împarte în două părți, prima aparținând unui timp trecut, iar cea de-a doua, prezentului. Prima parte se compune din trei tablouri, dintre care primul reprezintă visul sultanului de cucerire a întregii lumi. În vis, dorința lui de grandoare se exprimă prin personificarea lunii și imaginea copacului uriaș ce crește din inima sultanului. Întregul Univers freamătă la umbra acestui copac, care simbolizează formarea Imperiului Otoman.
Continuarea înfățișează formarea Imperiului și dialogul dintre Mircea cel Bătrân și sultanul Baiazid la Rovine. Lupta de la Rovine reprezintă al treilea tablou al poemului, în care armata otomană este intimidantă și intensitatea bătăliei este sugerată prin aliterație și metafore.
Cea de-a doua parte a operei se axează asupra prezentului, în care demagogii profită de sacrificiul eroilor trecutului pentru a-și urmări propriile interese. Eminescu subliniază lipsa de respect pentru principiile valoroase fixate de către vechii eroi și condamnă falsul patriotism din prezent.
În final, opera devine un atac la adresa liberalilor, al căror portret respingător este schițat în versuri. Eminescu îl invocă apoi pe Vlad Țepeș, văzut drept forță purificatoare, datorită faimei sale de inamic al minciunii, al înșelătoriei și al trădării.
În concluzie, „Scrisoarea III” de Mihai Eminescu compară trecutul idealizat, caracterizat de patriotism autentic, cu prezentul corupt. Falsul patriotism este puternic condamnat, iar moșierii burghezi sunt demascați pentru ipocrizia lor.