Legătura omului cu divinitatea este o temă recurentă în poezia lui Tudor Arghezi. În psalmul „Sunt vinovat că am râvnit…”, poetul explorează lupta dintre om și divinitate, exprimând dorința omului de a trăi din plin, chiar și cu riscul de a sfida divinitatea. El se simte vinovat pentru că își dorește experiențe intense și refuză să se supună limitărilor impuse de creator. În „Aș putea vecia cu tovărășie…”, Arghezi ridică întrebări legate de meritul unei vieți lipsite de plăceri în schimbul promisiunii unui paradis după moarte. Eul liric exprimă dorința de a trăi liber, fără a se supune unei așa-zise „vieți de apoi” despre care nu cunoaște nimic.
În psalmul al treilea, „Tare sunt singur, Doamne, și pieziș!”, Arghezi surprinde sentimentul de abandon al omului de către divinitate. Eul liric se simte singur și alienat, simțind că divinitatea l-a părăsit și l-a condamnat la singurătate perpetuă. În „Ruga mea e fără cuvinte…”, poetul explorează lupta omului de a găsi un răspuns la existența lui Dumnezeu. El își dedică întreaga existență căutării acestei revelații, sperând ca natura să-i ofere răspunsurile dorite, dar fără succes.
În „Nu-ți cer un lucru prea cu neputință…”, eul liric abordează dificultatea de a comunica cu divinitatea și de a obține răspunsuri la întrebările sale. El se raportează la cărțile sfinte și la dialogurile lui Dumnezeu cu oamenii, exprimându-și frustrarea pentru lipsa de acces la informația căutată. În „Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere…”, poetul exprimă dorința omului de a depăși limitările și de a atinge divinitatea într-un mod tangibil. El se simte prizonier în propria existență și aspiră la o ascensiune spirituală pe care simte că nu o poate atinge.
În „Pribeag în șes, în munte și pe ape…”, eul liric exprimă tragedia umană și lupta sa interioară pentru a depăși condiția umană și a atinge divinitatea. El simte că nu poate atinge înălțimea spirituală pe care o dorește și se simte prizonier în propria existență. În „Vecinul meu a strâns cu ne-ndurare…”, Arghezi surprinde tentația omului de a aspira la grandoare și de a se considera „vecin” cu divinitatea. El critică această iluzie de grandoare și arată că nici măcar fiul lui Dumnezeu nu a fost salvat de suferință și umilință.
În „Ca să te ating, târâș pe rădăcină…”, poetul exprimă dorința de a avea un contact tangibil cu divinitatea, dar simte că este abandonat și ignorat de forțele superioare. În „Fără-a te ști decât din presimțire…”, eul liric exprimă îndoiala sa și dorința de a înțelege divinitatea, dar simte că nu poate atinge adevărul în căutarea sa. În „Am fost să văd pe Domnul bătut de viu pe cruce…”, poetul meditează asupra suferinței lui Iisus și a faptului că nici el nu a fost salvat de suferință și umilință.
În „Psalmul mut”, divinitatea răspunde la încercările disperate ale omului de a se elibera de propria condiție, punându-i piedici neîncetat și arătându-i că nu poate suporta adevărul. În „Psalmul de taină”, Arghezi abordează tematica iubirii și rolul femeii în Univers, evidențiind importanța ei în formarea omului de geniu și în lupta umanității contra ignoranței. Astfel, prin acești psalmi, Tudor Arghezi explorează diverse aspecte ale relației omului cu divinitatea și încearcă să găsească răspunsuri și certitudini în ceea ce privește existența lui Dumnezeu.