Poetul Ștefan Octavian Iosif a fost unul dintre scriitorii reprezentativi ai curentului simbolist din literatura română. El a avut o carieră scurtă, activând în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, și a murit la vârsta de doar 37 de ani. Poezia sa a fost puternic influențată de evenimentele din viața sa, creând o lirică plină de atmosferă, cu teme precum viața rurală și sentimentul de dezrădăcinare.
În prima strofă a poeziei, sunt prezentate tablouri sumbre din natură, care creează o atmosferă sobră. Motive precum negura și imagini artistice ca „negre văi” și „plutind pe munți” transmit o senzație de tristețe și nemulțumire. Personificarea „neguri cresc” adaugă un element de mister și intensifică starea de plutire în neștire sugerată în versurile următoare. Imaginea haiducilor „pe cai mărunți” sugerează un trecut îndepărtat și aduce în discuție o poveste veche.
Strofa a doua, deși începe cu detalii, intensifică misterul textului. Versul „Grăiesc încet…” și utilizarea punctelor de suspensie adâncesc atmosfera sumbră și criptică. Strofa pare să descrie trei călători clandestini, „Cei trei călări”, care par să fie parte a unei povesti vechi.
Cea de-a treia strofă continuă să creeze o atmosferă misterioasă, cu imagini precum „Și neguri cresc, s-anină-n crăngi” și „Se plâng tălăngi pe căi pustii”. Motivul călătorilor apare din nou, iar descrierea lor ca „trei stafii” adâncește misterul și transmite o stare apăsătoare.
Ultima strofă surprinde aceleași tablouri din natură, concentrându-se mai mult pe cele trei prezențe misterioase care umplu textul. Haiducii par să se topească în peisaj, doinind și dărâmând stânci, sugerând o admirație a poetului față de poporul român.
Astfel, poezia „Doina” de Ștefan Octavian Iosif transmite o viziune poetică încărcată de sentimente sobrie. Poetul exprimă ideea unei uniuni a omului cu natura prin intermediul unor simboluri romantice și intense.