Pescarul Amin” este o povestire scrisă de Vasile Voiculescu în anul 1958 și a fost publicată pentru prima dată în volumul „Capul de zimbru” în 1966, după moartea autorului. Această povestire fantastică explorează mitul apei ca un motiv literar esențial, prezentând apa ca element primordial care a facilitat apariția vieții.
Povestea începe cu revărsarea Dunării în primăvară, după dezgheț, sugerând haosul inițial din Univers. Inundația aduce o mulțime de pești în bălți, lacuri și gârlele Deltei, făcând pescuitul imposibil. Oamenii, împreună cu brigadierul, se duc la Pocioveliștea pentru a prinde peștii, dar se confruntă cu forțe tainice din adâncurile apelor împotriva cărora nu pot lupta.
Amin, un pescar priceput, încearcă să împiedice peștii să plece spre Dunăre, dar fără succes. El observă că peștii stau în coloană, așteptând o poruncă de la un somn înțelept, în timp ce oamenii nu fac nimic pentru a-i opri. Amin se agită veghind capcanele săptămâni în șir, încercând să prindă un morun uriaș care bântuie balta.
Când brigadierul aduce dinamită pentru a ucide toți peștii, Amin se opune, dar fără succes. El se simte legat de morun și își dă seama că trebuie să-și întoarcă sufletul de trei ori pentru a intra în apă. După o transformare spirituală, Amin deschide o spărtură în gardul bătut de gârlă, lăsând apele să năvălească și să-l ducă pe el și pe morun departe de pericol.
Povestea se încheie cu imaginea bucuriei întoarcerii ființei umane la esența germinativă a vieții, unindu-se cu elementele cosmosului din care el însuși fusese născut. „Pescarul Amin” este o povestire inedită, care îmbină realul cu fabulosul într-un mod provocator și captivant.