Les Trois Grâces” este o nuvelă scrisă de Mircea Eliade la Paris, în luna august a anului 1976 și publicată un an mai târziu în limba română, în volumul „În curte la Dionis. Cartea a apărut în România patru ani mai târziu, în 1981 și este încadrată în proza fantastică a autorului, fiind considerată chiar ca făcând parte din literatura științifico-fantastică.
Acțiunea nuvelei are loc în timpul unei vacanțe de vară, în cea de-a doua jumătate a lunii iunie, când patru prieteni se întâlnesc la o cabană lângă Poiana Dornei. Evenimentele relatate se petrec pe parcursul a trei ani de zile între 1958 și 1961, într-o Românie sub opresiune ideologică.
Protagonistul, Aurelian Tătaru, este un medic controversat care a făcut o încercare revoluționară de eradicare a cancerului, tratând trei femei cu un ser experimental. Acest tratament le-a scăpat nu numai de cancer, ci și de bătrânețe, iar femeile întinereau pe zi ce trece. Tătaru a denumit simbolic cele trei femei după cele trei Grații din mitologia greacă.
Cu toate acestea, tratamentul său este interzis printr-un ordin venit „de sus”, iar medicul își distruge notele și observațiile. După aceasta, nimeni nu mai află nimic despre cele trei femei, cu excepția faptului că una dintre ele decedează ulterior într-un accident de mașină, iar alta se mută în Statele Unite.
În ciuda interdicției, medicul se întâlnește cu una dintre femei și moare accidental în timpul acestei întâlniri. Confesiunea femeii este ascultată de un cercetător care recunoaște că este incapabil să descifreze taina leacului descoperit de Tătaru.
Astfel, „Les Trois Grâces” prezintă o perspectivă inedită asupra informațiilor cuprinse în „Apocrifele Vechiului Testament” privind păcatul originar și condiția umană la nivel biologic. Cartea explorează ideea că boala și moartea sunt puse pe seama unei „amnezie celulare” care ar dispărea în clipa în care organismul și-ar „aminti” cum să se regenereze, creând efectul tinereții eterne.
În concluzie, „Les Trois Grâces” oferă o viziune fascinantă asupra secretului nemuririi și a condiției umane, arătând că, fără cunoașterea acestui secret, vom fi întotdeauna supuși finalului inevitabil.