Ițic Ștrul, dezertor” este un scurt roman scris de celebrul autor român Liviu Rebreanu, cunoscut pentru analiza psihologică profundă din romanele sale. A fost publicat pentru prima dată în 1919 și a apărut în volum doi ani mai târziu, în 1921.
Povestea începe brusc, pe o zi geroasă de iarnă, când evreul Ițic Ștrul și comandantul său sunt într-o misiune de patrulare. În timpul unei pauze, Ițic încearcă să înceapă o conversație cu comandantul său, dar întâmpină un refuz. Neînțelegând comportamentul comandantului, Ițic se simte mândru că a fost selectat pentru această misiune și începe să se întrebe ce îl determină pe comandant să fie atât de rece.
Prietenia lor se transformă rapid în tensiune incomodă, iar Ițic începe să se teamă. În ciuda trecutului său de laș, el se obișnuise cu realitățile războiului și începuse să-și dorească o medalie pentru serviciile sale. Dar acum, cu atmosfera tensionată dintre ei, își amintește de momentele groaznice trăite pe front.
Încercând să afle ce se întâmplă, Ițic realizează că comandantul a primit ordin să-l împuște sub pretextul că dezertase. Comandantul îi oferă lui Ițic două alternative: să dezerteze sau să fie împușcat. Dar Ițic refuză să-și trădeze patria și preferă să se sinucidă decât să-și pună în pericol prietenul sau să se întoarcă în țară.
Astfel, „Ițic Ștrul, dezertor” explorează relația tragică dintre autoritate și societatea civilă, evidențiind antisemitismul din acea perioadă. Sub autoritatea locotenentului, Ițic se găsește într-o situație fără scăpare, iar opera pune în discuție aspecte istorice și sociale profunde.