Ion – eseu

Eseu „Ion” de Liviu Rebreanu

ION (1920) – Liviu Rebreanu

13 capitole, 2 părți: Glasul pământului – Glasul iubirii

CURENT LITERAR: realism

SPECIE LITERARĂ: roman interbelic realist-obiectiv

• nararea obiectivă, la persoana a III – a;
• fresca socială: stratificarea socială, tradiții și obiceiuri populare – nunta, înmormântarea, hora;
• cronotop bine precizat;
• simetrie: incipit – final, prin: imaginea drumului care intră – iese din sat / hora – înmormântarea / „Glasul pământului” –  „Glasul iubirii”.

TEMA: dorința de înavuțire a unui țăran sărac.

TITLUL: sintetic, numele personajului principal, eponim: simbol al țăranului sărac, dornic de avere prin căsătorie.

STRUCTURA: 2 părti – „Glasul pământului” / „Glasul iubirii”, 13 capitole

– cele 2 părți corespund celor 2 voci din sufletul lui Ion, care vor contura conflictul interior, principal: Să o aleagă pe Ana(avere) sau pe Florica(iubire)? 

– 2 planuri narative:

• principal – problema țăranului fără pământ, reflectată de povestea lui Ion;
• secundar – problema intelectualilor români (preot + învățători) cu autoritățile maghiare.

TEHNICI NARATIVE: înlănțuirea – planul narativ principal; alternanța.

EVENIMENTELE OPEREI: 

• hora;
• conflictul exterior: Ion – Vasile Baciu;
• seducerea Anei, negocierea averei;
• nunta cu Ana;
• nașterea copilului;
• nunta Floricăi cu George Bulbuc;
• sinuciderea Anei, moartea copilului;
• vizitele nocturne ale lui Ion la Florica;
• omorârea lui Ion de către George.

CONFLICTUL OPEREI:

• principal:
  • interior – glasul pământului / iubirii; 
  • exterior – Ion / Vasile Baciu;
• secundare:
  • Ion / George Bulbuc;
  • Ion / Ana;
  • Ion / părinții săi.

Scene semnificative pentru temă și viziune

Liviu Rebreanu a fost un scriitor, prozator și dramaturg român. Acesta a scris opere precum „Pădurea spânzuraților” și „Ion”, roman interbelic realist.

Autorul nu mai urmează linia realismului tradițional. Astfel, acesta descrie trăiri sufletești noi, ale personajelor: neliniștea, obsesia, mustrările de conștiință, studierea instinctelor primare, prezentarea gândurilor omului aflat în față morții și alte trăsături.

Tema romanului este patima pentru pământ, a unui tânăr țăran, și consecințele ei tragice.

„Ion” este un roman realist în care naratorul obiectiv și omniscient prezintă întâmplările satului transilvănean de la începutul secolului al XX – lea, cu tradiții, obiceiuri și mentalități. În romanul obiectiv naratorul este imparțial, detașat, și se află în afară acțiunii. Faptele sunt povestite la persoană a III-a, narate neutru, fără interpretări: „Se aplecă, luă în mâini un bulgăre și-l sfărâmă între degete cu o plăcere înfricoșată.”

Romanul este alcătuit din două părți: „Glasul pământului” și „Glasul iubirii”.

Cuprinde 13 capitole, care prezintă o acțiune lineară, desfășurându-se cronologic. Astfel, lumea înfățișată este una exterioară, reală, inspirată chiar din realitate: evenimentele au o succesiune dictată de ritmul existenței rurale, de la episodul horei, la căsătoria lui Ion cu Ana, nașterea copilului și moartea eroului, în final.

De asemenea, personajul eponim este reprezentativ și simbolic, autorul înfățișându-l în toată complexitatea sa. Naratorul este omniscient, omniprezent și obiectiv, relatarea făcându-se la persoana a IlI-a. În același timp, sunt analizate instincte primare, se prezintă gândurile omului aflat în față morții sau trăiri lăuntrice, lucrui ce trimit spre modernism.

O altă trăsătură a realismului este structura simetrică, rotundă, a titlurilor celor două părți ale romanului: „Glasul pământului” și „Glasul iubirii”.

Fiecare dintre cele două titluri numește o trăire sufletească care îl domină pe personajul principal, o porunca mai puternică decât el: cele două „glasuri” se împletesc; incipitul și finalul  romanului „Ion” prezintă imaginea drumului spre Pripas; dacă în prima parte, șoseaua „vine” sugerând astfel o introducere în acțiune, în ultima parte „se pierde” odată cu înmormântarea lui Ion.

Rebreanu și-a organizat acțiunea pe două planuri narative care se întretaie: primul plan  prezintă momente din existența țărănească și are drept temă problema pământului. Cel de al doilea plan narativ prezintă aspecte din viață intelectualilor satului, reprezentați de învățătorul Zaharia Herdelea și prin preotul Belciug, având ca temă problema națională a românilor transilvăneni.

Romanul este o specie a genului epic, opera narativă în proză, de mare amploare și diversitate, a cărei acțiune se desfășoară pe mai multe planuri, cu un conflict bine definit la care participă personaje complexe. Acțiunea din planul principal al romanului, prezentată prin înlănțuire, începe într-o zi de duminică, atunci când tot satul era adunat la hora, în curtea văduvei lui Maxim Oprea. Scena, având rol de expozițiune îl prezintă pe Ion al Glanetașului, flăcău harnic, dar sărac, întrucât tatăl sau își înstrăinase pământurile, iar Ion iubea cu patimă pământul, încă de când era copil. Soluția pentru înstărire era căsătoria cu Ana, o fată urâțică a bogatului Vasile Baciu.

Încă din scenă horei, Ion încearcă să și-o apropie, cu toate că se știa disprețuit de tatăl fetei și cu toate că Ana îi fusese sortită lui George Bulbuc, fecior și el de oameni avuți. Ion își da seama că astfel va pierde iubirea Floricăi „fata vădanei lui Maxim Oprea, cu care se ținuse până acuma, puțin posomorâtă, dar mai frumoasă că oricând”, numai că Florica nu avea pământul pe care Ion și-1 dorea.

Stârnit și de împotrivirea lui Vasile Baciu, Ion începe s-o viziteze pe Ana, noaptea, fără știrea tatălui, fiind acceptat de fată, care îl iubea. Când Vasile Baciu își dă seama că Ana este însărcinată, o bate și numai intervenția satului o salvează. Apoi, o trimite la Ion, care o primește trufaș, pentru a-și impune condițiile. După discuții lungi, se face nunta, prilej pentru autor de a descrie mulțimea nuntașilor și tradițiile specifice, prezentând aspecte ale satului ardelean.

La nuntă, Ion înțelege că odată cu pământul o va primi și pe Ana și începe s-o urască. El își face planuri legate de pământurile lui Baciu, pe care le consideră ale lui. Iluziile i se spulberă însă atunci când socrul sau își încalcă promisiunea, admițând totuși să-i „scrie” pe numele lui cinci loturi.

În timpul acestor tratative, Ana este bătută de Vasile Baciu, care credea că s-a înțeles cu Ion să-l jefuiască, este lovită crunt și de Ion, și batjocorită de soacră ei, stârnind compătimirea întregului sat. În vara, în timp ce se află la seceriș, împreună cu Ion și cu Alexandru Glanetasul, Ana îl naște pe Petrișor. Bătută de Ion, chiar după botezul lui Petrișor, Ana este tot mai nefericită.

În iarnă, Florica se mărită cu George Bulbuc – feciorul care-i fusese, inițial, ales Anei. La nuntă, Ana își da seama „că Ion poftește pe Florica” și o curpinde supărarea. După nunta Floricăi, în sufletul lui Ion se trezește „glasul iubirii”. El se împrietenește cu George, soțul Floricăi, și merge tot mai des la noua familie. Înștiințată de Savista, oloaga satului, Ana înțelege adevărul. Derutată și cu mintea stinsă, ea se spânzură.

Rămas fără mamă, Petrișor se îmbolnăvește din pricina proastei îngrijiri pe care i-o acordă Zenobia, iar doctorul, chemat prea târziu, nu-1 mai poate salva.

Surprins, într-o noapte, în curtea Floricăi, Ion este ucis de George, cu sapă-unealtă a pământului. Înainte de moarte, i se derulează în minte întreaga lui existență, în care luptase zadarnic pentru pământul care acum avea să devină al nimănui, moment ce constituie punctul culminant din capitolul „Sfârșitul”.

Deznodământul prezintă înmormântarea lui Ion, la care este prezent tot satul, ca în scena din incipit, unde satul era adunat la horă, realizând astfel simetria romanului.

Al doilea plan al construcției epice îi prezintă, prin alternanță, pe intelectualii satului, reprezentați prin familia învățătorului Herdelea și prin preotul Belciug. Ei trăiesc aproape la fel de greu ca și țăranii: doamna Herdelea reușește prin mari eforturi să păstreze aparențele unui trăi mai răsărit și să-și mărite fetele; mobila învațătorului, cumpărată în rate, este scoasă la licitație, din pricina neachitării; Herdelea este mutat cu slujba și întră în conflict cu autoritățile maghiare, care instituiseră obligația că în școli să se predea în limba maghiară.

Conflictul principal al romanului este lupta pentru pământ, într-o lume în care proprietatea constituie măsura cu care sunt apreciați oamenii. În existența personajului eponim Ion, acest conflict devine tragic.