Poezia „Iarna” este o creație a celebrului poet român Vasile Alecsandri, cunoscut pentru pastelurile sale. Aceste opere au fost publicate pentru prima dată în revista „Convorbiri literare” în anii 1868-1869. Descrierea iernii este un subiect frecvent abordat în lucrările sale, deși poetul nu era un mare admirator al acestui anotimp. În afara poeziei „Iarna”, Alecsandri a scris și alte pasteluri dedicate iernii, cum ar fi: „Miezul iernei”, „Sania”, „Gerul”, „Viscolul”.
Titlul poeziei, „Iarna”, reflectă subiectul principal al operei și a fost ales pentru a sublinia simplitatea și măreția acestui anotimp. Poemul este format din patru strofe, fiecare compusă din patru versuri lungi, o structură specifică pastelurilor lui Alecsandri. Poemul este împărțit în două tablouri distincte, care descriu iarna în două stări diferite.
Prima strofă începe cu o imagine amenințătoare a iernii, cu zăpada care cade din cer și se adună în troiene imense. Fulgii de zăpadă sunt descriși ca niște fluturi albi, dar această magie este întreruptă de fiorul gheții. A doua strofă continuă descrierea ninsorii neîncetate, în timp ce soarele palid încearcă să strălucească printre nori, aducând o notă de optimism în peisajul hibernal. A treia strofă prezintă o imagine a pustietății și a satelelor pierdute sub zăpadă, simbolizând izolarea și degradarea umană în fața iernii. În final, a patra strofă aduce o schimbare de ton, odată ce soarele își face apariția și învăluie peisajul în lumină, iar o sanie ușoară trece peste văi, simbolizând bucuria și veselia copiilor chiar și în cele mai grele condiții.
Prozodia poeziei este specifică pastelurilor lui Alecsandri, având un ritm trohaic și o rimă împerecheată. Versurile lungi, cu măsura de cincisprezece-șaisprezece silabe, contribuie la crearea unei atmosfere de măreție și solemnitate.
În concluzie, poezia „Iarna” de Vasile Alecsandri evidențiază frumusețea și asprimea iernii, precum și rolul omului în îmblânzirea acestui anotimp. Criticul literar Titu Maiorescu a apreciat această poezie pentru simțirea curată a naturii și frumusețea limbajului său, numindu-l pe Alecsandri „cap al poeziei noastre literare în generația trecută”.