Vasile Voiculescu a fost un scriitor român care a fost asociat cu curentul tradiționalist în perioada interbelică. Poezia sa „După furtună” este influențată de motive romantice și de trecerea ireversibilă a timpului, precum și de elementele naturii, cum ar fi marea, furtuna și plaja, văzute în legătură cu esența umană.
În poem, timpul este prezentat ca fiind trecător, lăsând în urma sa o stare de nostalgie profundă și regrete pentru neputința de a-l opri în loc. Motivul mării și al furtunii sugerează forța naturii și puterea sa de a trece peste orice obstacol. Aceste imagini reflectă dorința eului liric de a se regăsi în natură și subliniază natura ca fiind singurul element care poate contracara forța timpului trecător.
Poemul evidențiază, de asemenea, starea de neliniște a eului liric prin invocarea tunetelor și a zării „necerești”. Aceste elemente sugerează un sentiment apăsător și o tristețe metafizică. Autorul se identifică cu natura, iar starea sa sufletească este reflectată în starea văzduhului și în freamătul acestuia, transmițând o nostalgie profundă și o tristețe sumbră.
Imaginile din natură exprimă identificarea eului liric cu aceasta, iar metafora norilor care se împrăștie reprezintă gândurile autorului. Aceste gânduri sunt comparate cu valurile care șterg urmele din nisip, ilustrând trecerea efemeră a ființei umane și a sentimentelor.
În final, poemul „După furtună” reprezintă o combinație complexă de motive romantice, tradiționaliste și clasice, creând astfel o operă de artă cu o complexitate artistică remarcabilă.