Romanul „Cimitirul Buna-Vestire”, scris de Tudor Arghezi, reprezintă o lucrare de excepție a autorului, cunoscut în principal pentru poeziile sale.
Potrivit criticilor literari români, această operă se distinge prin originalitatea sa, oferind o perspectivă inedită asupra decadenței care domina societatea românească a vremii.
Povestea este prezentată din perspectiva unui doctorand în litere, pe nume Gulică Unanian, care își câștigă existența scriind texte literare pentru alții. El așteaptă cu nerăbdare să fie numit profesor la Universitate, un post promis de nașul său, Ministrul.
Romanul începe cu susținerea lucrării de doctorat a protagonistului, urmată de o descriere a ritualului exagerat de ceremonios care însoțește un astfel de eveniment.
Afectat de ridicolul situației, Unanian realizează că membrii comisiei nu citiseră lucrarea sa, nici pe a lor: „Profesorii și oamenii iluștri suferă de o lipsă de timp îngrozitoare, care nu le dă răgazul să scrie cu mână proprie și cu geniu personal cărțile destinate să-i păstreze”.
Pe parcursul romanului, Unanian descoperă aspecte mai puțin flatante ale societății în care trăiește, cum ar fi suspiciunile din cartier că soția sa îl înșela cu Ministrul sau orgia care are loc în casa profesorului. Aceste evenimente evidențiază criza morală a societății.
În partea a doua a romanului, Unanian devine intendentul cimitirului Buna-Vestire, obținând acest post după eforturi și lingușiri repetate pe lângă Ministrul.
Deși cimitirul este de obicei asociat cu semnificații negative, în această operă devine un loc al păcii interioare și al siguranței. Aici, Unanian observă prezențe neobișnuite, cum ar fi pianista necrofilă sau doamna care-și îngropase cinci soți în zece ani.
Ultima parte a romanului aduce o nouă schimbare de ton, trecând la elementul fantastic. Unanian devine martorul învierii morților din cimitir, iar împreună cu liderii unor culte religioase și cu procurorul, este numit membru al unei comisii care trebuie să investigheze această „epidemie a învierilor”.
Autorul ironizează biserica și chiar pe sine însuși în postura de personaj-narator, reflectând asupra destinului său straniu (intendent la cimitir, deși tocmai obținuse titlul de doctor în litere).
În final, romanul oferă o parabolă a societății ideale, în frunte cu destinul personajului principal, care se confruntă cu o criză personală și socială.
În concluzie, „Cimitirul Buna-Vestire” este un roman satiric, denumit ulterior „poem”, care reprezintă o combinație complexă de viziune caricaturală asupra mediului social, lirism al negativității și perspectivă metafizică a regenerării. Această operă rămâne una dintre cele mai valoroase lucrări ale lui Tudor Arghezi.