Fiul lui Costache Negruzzi, unul dintre cei mai apreciați scriitori români, Iacob Negruzzi, a urmat exemplul tatălui său și a urmat o carieră de succes în lumea literară. El a fost un dramaturg, critic literar și scriitor remarcabil, ajungând chiar Președinte al Academiei Române în 1881. Împreună cu Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor și Teodor Rosetti, Negruzzi a fost unul dintre fondatorii grupării literare „Junimea”, care a influențat multe dintre vocile literare importante ale României.
Volumul „Amintiri de la Junimea”, publicat între 1921 și 1923, acoperă întreaga perioadă de activitate a grupării, de la înființare în 1863 până la dizolvare. Inițial, Negruzzi nu a fost de acord cu Maiorescu și Pogor, și nici nu a fost încântat de numele „Junimea”. Cu toate acestea, mișcarea a câștigat popularitate și membrii săi s-au întâlnit regulat.
„Junimea” a contribuit la promovarea a trei dintre cei patru mari clasici ai literaturii române: Eminescu, Creangă și Caragiale. Negruzzi a fost cel care a facilitat contactul cu Eminescu, l-a susținut financiar și i-a oferit un post la Academie. De asemenea, el a fost primul care a crezut în talentul lui Creangă, în ciuda prejudecăților altora.
Societatea „Junimea” s-a destrămat în cele din urmă, deoarece majoritatea membrilor săi au ales să plece la București în căutarea unor oportunități mai bune. Cu toate acestea, contribuția lor la stabilirea unor reguli gramaticale și la dezvoltarea limbii literare românești a fost de o importanță crucială.
Prin urmare, „Amintiri de la Junimea” de Iacob Negruzzi este o contribuție semnificativă la dezvoltarea culturii românești. Deși Gheorghe Panu a scris și el despre „Junimea”, Negruzzi a reușit să sintetizeze informațiile într-un mod mai concret și mai accesibil.