Amândoi” este un roman scris de Liviu Rebreanu și publicat în 1940. La acea vreme, interesul pentru literatura polițistă nu era la apogeu, din cauza preocupărilor legate de război. Chiar dacă romanul nu a atras atenția publicului larg, a stârnit polemici în rândul criticilor literari, scriitorilor și filosofilor. Unii, precum Mircea Eliade, au apreciat calitatea prozei, în timp ce alții, cum ar fi Camil Petrescu, au disprețuit acest gen literar.
Acțiunea romanului se concentrează pe investigarea unei crime în orașul Pitești, unde un cuplu de bătrâni înstăriți este ucis în propria locuință. Ancheta este condusă de Aurel Dolga, un judecător tânăr și pasionat de literatura polițistă. El interoghează martorii și investighează biografiile victimelor, dezvăluind relațiile dificile pe care acestea le aveau cu familia și cunoștințele lor.
În timpul anchetei, se dezvăluie detalii despre conflictele din familia Daniloiu, inclusiv relația tensionată dintre frați și sora lor. Dolga depune eforturi intense pentru a rezolva cazul, dar deznodământul este unul șocant. Slujnica familiei, Solomia, se autodenunță ca fiind vinovată de crimă, dezvăluind că a omorât stăpânii săi. Acest lucru dezamăgește profund pe Dolga, care spera să obțină recunoașterea pentru rezolvarea cazului.
Rebreanu a descris „Amândoi” ca fiind „o încercare de roman criminal-literalizat”, iar opera sa a depășit stereotipurile genului polițist prin modul în care tratează problema vinovăției. Romanul se încheie cu un final deschis, lăsând cititorii să reflecteze asupra vinovăției personajului inculpat.