Poezia „Zamolxe” a fost publicată pentru prima dată în „Glasul Bucovinei” la data de 27 aprilie 1919 și face parte din volumul de debut al lui Lucian Blaga, intitulat „Poemele luminii”. Această operă îl prezintă pe Zamolxe, profetul și zeul suprem al dacilor, sub forma unui muribund, simbolizând dispariția poporului dac.
Titlul poeziei, „Zamolxe”, se referă la zeul considerat divinitatea supremă a dacilor. El a fost un mare înțelept, profet și zeu, cunoscut pentru introducerea ideii nemuririi sufletului în Dacia. Opera constă în optsprezece versuri de lungimi variate, care nu sunt organizate în strofe. Sentimentele profunde ale eului liric față de spiritualitatea dacică sunt exprimate prin intermediul imaginilor artistice și al figurilor de stil.
În poezie, Zamolxe este prezentat ca un muribund așteptându-și moartea, cu inima obosită și conștient de scurgerea lentă a timpului. El se confruntă cu destinul, acceptându-și sfârșitul, dar și luptând împotriva ideii de moarte, pe care a respins-o prin introducerea credinței în nemurirea sufletului în conștiința dacilor.
Zamolxe este prezentat ca având o relație de egalitate cu destinul său, luptându-se pentru supraviețuire și victorie împotriva morții. În final, el zâmbește victorios în fața morții, exprimându-și convingerea că sufletul său va supraviețui în eternitate, iar moartea este doar un drum către eternizare.
Această poezie ilustrează pasiunea lui Lucian Blaga pentru studiul istoriei dacilor și a imaginii lui Zamolxe. Prin intermediul acestei opere, el pătrunde în profunzimile spiritului și al mentalității dacilor, concentrându-se asupra credinței acestora în nemurirea sufletului.