Vestitorii” este o povestire scrisă de Mihail Sadoveanu, unul dintre cei mai importanți scriitori români. El este considerat a fi cel mai mare prozator român al tuturor timpurilor, cunoscut atât pentru povestirile și nuvelele sale, cât și pentru romanele sale remarcabile. Această povestire a fost publicată pentru prima dată în 1907 într-un volum intitulat „La noi, în Viișoara”.
Povestea începe cu doi frați, Ionică și Vasile, care pleacă la Viișoara pentru a colinda. Ei vin dintr-un sat mai sărac și speră să ajungă la Viișoara, unde colindatul este un obicei comun în satele bogate. Drumul spre Viișoara implică traversarea unui câmp larg și a „podului de gheață al Siretului, spre valea împestrițată de nenumăratele case ale viişorenilor”.
Pe măsură ce se îndreaptă spre sat, cei doi frați se îngrijorează, realizând că s-au rătăcit și că nu se apropie de Viișoara, ci de Siret. Cu toate acestea, Vasile încearcă să îl liniștească pe Ionică, amintindu-i de o poveste a bunicului lor și încurajându-l să meargă înainte. Pe măsură ce se întunecă, cei doi se luptă cu frigul și cu oboseala, dar speranța îi ține în mișcare.
Autorul subliniază semnificația colindatului și importanța veștii pe care copiii o poartă. El evidențiază că nașterea lui Iisus aduce lumină și speranță în sufletele celor săraci și nefericiți, chiar și în momentele de frig și disperare.
După o călătorie dificilă, cei doi frați ajung în cele din urmă la o casă din Viișoara, unde sunt primiți de o familie călduroasă. Ei sunt invitați să intre și să cânte colinde, iar oamenii din casă sunt impresionați de glasurile lor curate.
Povestea „Vestitorii” ilustrează puterea credinței și a speranței în mijlocul greutăților, precum și generozitatea oamenilor buni. Prin aventura celor doi frați, autorul transmite un mesaj despre importanța solidarității și a compasiunii în timpul sărbătorilor de iarnă.