„Toiagul păstoriei” este o nuvelă scrisă de Ion Druță, un autor foarte apreciat din Moldova. Acesta a creat această operă în anul 1984, iar prima apariție a avut loc în publicația „Literatura și arta”. Mulți au considerat „Toiagul păstoriei” ca fiind asemănător unei parabole datorită învățăturilor pe care le transmite și caracterului său instructiv. Cu toate acestea, accentul pus asupra portretului detaliat al protagonistului confirmă faptul că această operă aparține genului nuvelei.
Debutul nuvelei este brusc, cu afirmația „Și… n-avea oi”, care descrie ciobanul protagonist ca fiind înalt și zdravăn, dar tăcut și trist. El devine un simbol al poporului român și al atitudinii sale de-a lungul istoriei. Cu înțelepciune, ciobanul înțelege că nimic nu este veșnic și își trăiește viața cu măsură. Deși nu mai are oi, el se ocupă de turmele altora și le oferă sfaturi înțelepte.
Ciobanul era retras, dar avea capacități sociale remarcabile și era înțelept. Cu toate acestea, o tristețe profundă îl cuprinde și oamenii din sat încep să-l privească cu ostilitate. Când „eliberatorii” vin să evalueze averile oamenilor pentru impozite, sătenii îi scriu ciobanului o avere mult mai mare decât cea reală, iar el este trimis în Siberia pentru datorii pe care nu le avea.
După ce se întoarce din lagăr, ciobanul își găsește casa demolată și trebuie să își construiască una nouă. În cele din urmă, el moare într-o iarnă grea, dar pe mormântul său apare un covoraș de iarbă verde și proaspătă, simbolizând puritatea și integritatea sa.
„Toiagul păstoriei” este o poveste fascinantă despre păstrarea autenticității și integrității în fața provocărilor. Ciobanul fără oi rămâne fidel felului său de a fi și devine un model de puritate interioară și stabilitate în fața adversităților.