„Țiganiada” este una dintre cele mai valoroase opere literare ale iluminismului românesc, considerată capodopera lui Ion Budai-Deleanu. Chiar dacă a fost publicată abia în 1925, această epopee este cea mai cunoscută din literatura română. Inspirată din literatura universală, cum ar fi lucrările lui Tasso, Cervantes și Aristo, „Țiganiada” este o călătorie alegorică a neamului țigănesc în căutarea unei forme statale proprii.
Povestea are loc în Muntenia, în timpul domniei lui Vlad Țepeș, și într-un spațiu supranatural numit Urgia, unde fiica Satanei și a Zavistiei, văzând dorința țiganilor de a-și găsi o țară, merge la tatăl său pentru a lua măsuri. În același timp, Vlad Țepeș încearcă să îi implice pe țigani în lupta împotriva turcilor, dar aceștia se lasă greu convinși.
Pentru a-i convinge, domnitorul le promite țiganilor o localitate numită Spăteni, unde să își formeze o comunitate de tip statal. Însă, în timpul acestei călătorii alegorice, țiganul Parpangel pornește într-o călătorie inițiatică pentru a-și recupera iubita răpită de Satana. În această călătorie, el trece prin probe inițiatice și, în cele din urmă, își recuperează iubita și se căsătorește.
Totuși, sfatul țiganilor pentru stabilirea unei forme de organizare statală eșuează, iar aceștia se despart pe căi diferite. Astfel, „Țiganiada” ilustrează idealurile seculare ale românilor ardeleni, reprezentate prin imaginea democrației fără fond, prin aventura țiganilor care încearcă să se stabilească într-un loc anume, dar dovedesc lipsa adecvării la propriul fond și la natura lor de populație nomadă.