„Scaunele” este o dramă absurdă scrisă de celebrul autor Eugen Ionescu, considerat întemeietor al teatrului absurdului. Această piesă este una dintre primele din literatura universală de acest gen, alături de celebrele „Cântăreața cheală” și alte opere ale aceluiași autor. Piesa a fost jucată la „Theatre des Noctambules” din Paris în 1950 și a adus recunoașterea și calitatea de membru al Academiei Franceze lui Ionescu.
Drama se deschide cu prezentarea a doi bătrâni, un cuplu în vârstă, care trăiesc într-o casă izolată de restul lumii, având ritualuri ciudate și indispensabile. Aceștia se pregătesc pentru un eveniment important în care bătrânul urmează să transmită un mesaj omenirii printr-o conferință, la care sunt invitați mulți oameni. Invitații încep să sosească, dar aceștia sunt invizibili pentru public, iar conversațiile cu musafirii sunt indescifrabile, contribuind la absurdul operei. Marea surpriză a serii este sosirea Împăratului, urmată de apariția Oratorului, care urmează să transmită mesajul bătrânului.
Finalul operei este tragic, cu cei doi bătrâni aruncându-se în apă și punând capăt propriilor vieți. Oratorul încearcă să comunice cu oaspeții invizibili, dar în cele din urmă se confruntă cu indiferența lor.
Piesa este considerată cea mai metafizică a lui Ionescu, abordând tema neantului prin elemente ludice și grotesci. Autorul a declarat că tema piesei este absența totală și neantul, subliniind ideea că lumea nu există cu adevărat.