Într-un sat îndepărtat trăia un bărbat înțelept și isteț, însă nefericit din cauza prostiei oamenilor din jurul său. În fiecare zi, el se confrunta cu situații absurde și exasperante, care îi puneau la încercare răbdarea și înțelepciunea.
Povestea începe într-o dimineață, când protagonistul nostru, pe nume Gheorghe, se pregătea să plece la treburile sale zilnice. Își lua rămas bun de la soția sa și de la soacra sa, lăsându-le în grija casei. Cu toate acestea, nu îi trecea prin minte că femeile ar putea face vreo prostie în absența sa.
În timp ce Gheorghe era plecat, soția sa începu să se teamă că un drob de sare de pe horn ar putea cădea și să rănească copilul lor. Împreună cu soacra, începuseră să se jelească și să plângă, anticipând o tragedie iminentă. Desigur, aceasta era o grijă complet nejustificată, dar prostia umană nu are limite.
Când Gheorghe se întoarse acasă și auzi plânsul lor, nu-și putea crede ochilor și urechilor. Era stupefiat de prostia lor și de lipsa lor de rațiune. Realizând că nu poate trăi cu o astfel de prostie în jurul său, Gheorghe hotărî să plece în lume, în căutarea unor oameni mai proști decât familia sa, cu speranța că se va întoarce acasă cu inima ușurată.
Astfel, Gheorghe porni într-o călătorie plină de aventuri și întâmplări amuzante. În drumul său, el întâlni o serie de personaje care ilustrau diferite forme de prostie. Primul pe care îl întâlni era un om care încerca să „transporte” soarele în casa sa cu ajutorul unui oboroc. Gheorghe îi sfătui să spargă o parte din acoperiș pentru a lăsa lumina soarelui să intre în casă, astfel rezolvând problema omului.
Mai târziu, Gheorghe ajunse într-un sat unde un rotar încercase să scoată un car întreg printr-o ușă prea îngustă. În loc să-l demonteze și să-l scoată bucata cu bucata, el se chinuia să îl împingă prin ușă. Gheorghe interveni și îi arătă cum să demonteze și să remonteze carul, ușurându-i munca și rezolvând problema.
Pe parcursul călătoriei sale, Gheorghe întâlni și alte personaje cu idei și acțiuni absurde. Într-un sat, el găsi un om care încerca să arunce nuci în pod cu un țăpoiu, în speranța că vor ajunge la iarnă acolo. Gheorghe îi arătă că era mult mai simplu să aducă nucile în casă și să le depoziteze într-un loc sigur.
Într-o altă întâmplare, Gheorghe văzu un om care încerca să tragă o vacă pe o șură pentru a o hrăni cu fân. În loc să aducă fânul jos la vacă, el se chinuia să o urce pe șură. Gheorghe îi explică că era mult mai ușor să aducă fânul jos și să-l hrănească pe animal acolo.
Prin aceste întâmplări amuzante și absurde, Ion Creangă satirizează tendința umană de a complica lucrurile și de a nu găsi soluții simple la probleme simple. El ne învață că prostia umană este un fenomen larg răspândit și că trebuie să ne resemnăm cu ea.
La sfârșitul călătoriei sale, Gheorghe se întoarse acasă, conștient că, deși familia sa poate fi naivă și prostuță, prostia umană este omniprezentă. El se acomodă cu situația sa și își apreciază pe cei dragi așa cum sunt, cu toate defectele lor. Această povestire oferă o reflecție amuzantă și profundă asupra naturii umane, subliniind cu umor și tandrețe absurditatea comportamentelor iraționale și a prostiei omenești.