„Pasărea fermecată” este o poveste populară, culesă de către Petre Ispirescu, un scriitor și povestitor român renumit pentru colectarea și publicarea basmelor românești în volumul intitulat „Legendele sau basmele românilor”, în anul 1872, sub îndrumarea poetului Vasile Alecsandri.
Acțiunea nu este localizată într-un anumit timp sau spațiu, însă începe cu un împărat care are trei feciori, o temă recurentă în basmele populare. Împăratul construiește o mănăstire grandioasă, dar turnul se prăbușește mereu, împiedicând finalizarea construcției. Întristat, el anunță că va răsplăti pe cel care va putea construi un turn durabil și visează că pasărea măiastră de pe tărâmul celălalt va fi cea care va asigura finalizarea construcției.
Feciorii își pregătesc plecarea în căutarea păsării, iar după o serie de întâmplări, doar fiul cel mic reușește să aducă pasărea înapoi acasă. Cu toate acestea, pasărea nu cântă, iar împăratul este și mai întristat de dispariția fiului cel mic.
Ulterior, o găinăreasă îl informează pe împărat că pasărea cântă doar când intră în biserică un anume cioban. Ciobanul îi povestește împăratului cum a fost blestemat să trăiască în corpul unei vulpi și cum a reușit să găsească pasărea măiastră și să o aducă înapoi.
Împăratul își dă seama că ciobanul era fiul său cel mic, iar acesta îi dezvăluie că găinăreasa era fata pe care o salvase din palatul zmeilor. În cele din urmă, cei trei frați trec printr-un proces de judecată divină, iar cei doi frați mai mari sunt pedepsiți pentru trădare, în timp ce fiul cel mic și-a găsit fericirea alături de fata pe care a salvat-o.
„Pasărea fermecată” este o poveste care evidențiază idealurile poporului român: curaj, modestie, credință și cinste, și transmite o importantă lecție morală despre trădare și sacrificiu.