A fost odată ca niciodată, într-un sat liniștit și pitoresc, locuitorii săi trăind în armonie cu natura și tradițiile strămoșești. În acest sat, printre oamenii obișnuiți, trăia și Păcală, personajul comic și isteț care aducea mereu zâmbetul pe buzele celor din jur. Păcală era cunoscut în toate satele din împrejurimi pentru isprăvile sale și pentru poveștile pline de haz pe care le împărtășea cu toată lumea.
După multă vreme petrecută umblând din sat în sat, Păcală hotărăște să se întoarcă în satul său natal, unde își dorea să-și reînnoiască casa. Aceasta era în pragul prăbușirii, iar Păcală își dorea să o readucă la viață. Cu multă răbdare și pricepere, el își cumpără o vițică și o îngrijește cu mare grijă, văzând potențialul și frumusețea ei. Însă, vecinii săi, supărați de distrugerile cauzate de vițică, decid să o ucidă și să-i dăruiască lui Păcală doar pielea.
Păcală pleacă din sat cu pielea în mână, simțindu-se dezamăgit și nedreptățit. În drumul său plin de peripeții, el întâlnește oameni de tot felul și reușește să vândă pielea unui om cu un suflet bun, care înțelegea valoarea și frumusețea lucrurilor ascunse în spatele aparențelor. Cu banii obținuți, Păcală reface casa sa, transformând-o în cea mai frumoasă și mai mare casă din întregul sat. Aceasta devine locul în care oamenii se adunau pentru a asculta poveștile și isprăvile lui Păcală, într-o atmosferă de veselie și râsete.
Într-o altă parte a povestirii, Păcală ajunge într-o gospodărie ospitalieră, unde este întâmpinat cu brațele deschise și cu o masă îmbelșugată. În absența bărbatului casei, Păcală se bucură de ospitalitatea gazdelor și savurează mâncarea pregătită pentru vornicul satului. Însă, când bărbatul se întoarce acasă și îl găsește pe Păcală în mijlocul ospățului, furia îi izbucnește. Păcală încearcă să se scuze și să explice situația, dar bărbatul nu este dispus să-l ierte. În cele din urmă, prin intervenția soției sale, care îi amintește de generozitate și bunătate, bărbatul se calmează și îl acceptă pe Păcală, iar toți trei împart mâncarea pregătită, într-o reconciliere plină de înțelegere.
Povestea continuă cu o altă întâmplare neobișnuită. Sătenii, plini de curiozitate și dorința de a descoperi necunoscutul, hotărăsc să găsească fundul Dunării cu o prăjină lungă. În timp ce își îndeplineau această misiune, un jelepar de vite care trecea pe acolo găsește un sac în care se afla Păcală. Acesta se miră de această descoperire neașteptată și își exprimă uimirea într-un mod comic și plin de haz.
Povestea „Păcală în satul lui” este plină de umor și întâmplări neașteptate, ilustrând ingeniozitatea și spiritul jovial al personajului principal, Păcală. Aceasta reprezintă o lecție de viață despre cum putem transforma dezamăgirile și obstacolele în oportunități și reușite, prin voință și perspicacitate. În universul lui Păcală, nimic nu este imposibil, iar zâmbetul este mereu la el acasă.