Ion Neculce, fiul lui Avram Neculce și al Catrinei Cantacuzino, s-a născut în anul 1672, la Târgu Frumos, conform documentelor cercetătorilor. Copilăria sa a fost marcată de pierderea tatălui în 1677 și recăsătoria mamei sale. Tatăl vitreg al lui Ion Neculce a fost Ienachi (Enache). După o perioadă petrecută în Muntenia, s-au întors în Moldova, unde el a ocupat diverse funcții publice, inclusiv cea de mare vornic.
Cronica sa, intitulată „Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija Vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat”, acoperă istoria Moldovei pe o perioadă de optzeci și doi de ani. Această scriere reprezintă un moment de vârf în literatura românească veche, fiind considerată o operă de excepțională valoare. Neculce a fost singurul cronicar al secolului al XVII-lea care a produs o operă independentă, fără să fie în slujba unui domn. El a folosit un limbaj popular și a evidențiat fapte istorice artistice pentru a captiva cititorii și a-i educa.
„Letopisețul” lui Neculce a marcat debutul prozei literare românești și este considerat prima operă a unui povestitor artist român. El s-a concentrat mai mult pe argumentarea defectelor și calităților umane, fiind interesat de întâmplări senzaționale și ieșite din comun. Limbajul său a renunțat la clasicitatea savantă a altor cronicari din aceeași perioadă, preferând să se bazeze pe exprimarea bazată pe limba populară.
În plus, el a ales cu grijă povestirile fabuloase care circulau în epocă și le-a înregistrat pe cele mai deosebite, pentru a le consemna în cronica sa. Astfel, el a transformat relatări informative în fapte istorice artistice adresate cititorilor, încercând să-i captiveze estetic și să-i educe.
Cele patruzeci și două de legende istorice din deschiderea „Letopisețului Țării Moldovei” au avut conținut și scop educativ, fiind transmise pe cale orală și prezentând faptele care au influențat și afectat Moldova.
Aceste legende au fost la originea multor opere literare românești ulterioare, datorită farmecului lor educativ și narațiunii populare. Ele au fost apreciate pentru conținutul lor fără ostentație și pentru narațiunea simplă și bătrânească. Astfel, ele au inspirat numeroși scriitori care i-au urmat lui Neculce.