„O moarte care nu dovedește nimic” este un roman scris de Anton Holban în 1931, primul dintr-o serie de romane care au un personaj comun. În plus, elemente ale acestei opere se regăsesc și într-o serie de nuvele și schițe ale lui Holban.
Sandu este atât personajul principal al operei, cât și personajul-narator. El reconstituie povestea de dragoste dintre el și Irina, care l-a luat prin surprindere și l-a marcat profund. Deși Sandu era obișnuit cu idile pasagere, Irina ocupa un loc special în viața lui. La început, el refuză să recunoască ceea ce simte și numește dragostea sa pentru Irina „obișnuință” și „frică de singurătate”. Deși Irina devine iubita lui, el nu acordă o prea mare importanță sentimentelor pe care le simte.
Irina se supune tuturor dorințelor lui Sandu, atât trupești, cât și intelectuale, fără să pară forțată să se comporte astfel. În schimb, Sandu îi oferă Irinei sprijinul său în demersurile ei intelectuale și spirituale. Ea îl iubește foarte mult pe Sandu, deși acesta îi reamintește ocazional că nu intenționează să se căsătorească. În ciuda lipsei de implicare a bărbatului, Irina este mulțumită cu puținul timp pe care el este dispus să i-l ofere.
Relația lor este adesea încercată de refuzul lui Sandu de a accepta sentimentele sale pentru Irina. În timp ce ea i se dedică trup și suflet, el petrece timp cu ea numai atunci când are nevoie de cineva care să aibă grijă de el. Sandu se plictisește repede în prezența femeii, găsind mereu motive pentru a rupe relația cu ea și „aruncând-o” în brațele altora, numai pentru ca, apoi, gelos fiind, să o cheme înapoi. Irina reprezintă tipologia femeii supuse, repetând ideile lui Sandu, părând că nu are capacitatea de a-și găsi fericirea de una singură. Aceasta face ca Sandu să aibă impresia cum că, în lipsa unei persoane care să-i fie alături, Irina nu se poate descurca singură și nu este capabilă să ia propriile decizii, independent de dorințele celorlalți.
Cei doi se îndepărtează ca urmare a mutării Irinei la țară cu familia, precum și de plecarea lui Sandu la Paris. Cei doi țin legătura prin scrisori, până când, într-o zi, Irina nu îi mai răspunde. Sandu se îngrijorează la gândul că iubita lui ar fi putut să-și pună capăt zilelor, așa cum amenințase înainte, ca urmare a incapacității sale de a suporta distanța dintre ea și omul iubit. Apoi, presupune că este posibil ca ea să se fi măritat cu altcineva.
După ce meditează o vreme asupra acestor două posibilități, Sandu îi scrie din nou Irinei, dar, nici de această dată nu i se răspunde. Văzând acestea, el decide să îi trimită scrisoarea unui prieten comun, pentru ca acesta să i-o înmâneze personal. Planul funcționează, întrucât Sandu primește, în sfârșit, un răspuns din partea Irinei. Din nefericire, răspunsul este ambiguu, ceea ce îl determină pe Sandu să revină în țară pentru a clarifica situația.
Reîntors în țară, el află că Irina s-a căsătorit cu altcineva și s-a mutat la Sinaia. În urma întâlnirii dintre el și Irina, Sandu își dorește să reia relația cu ea, iar Irina, care avea încă o slăbiciune pentru el, decide să se despartă de soțul ei. Hotărârea ei nu se materializează, totuși, din cauza că Irina rămâne o ființă influențabilă, iar poziția altor persoane era încă importantă pentru ea. Sandu acceptă, așadar, situația, gândindu-se că va trece peste ceea ce s-a întâmplat cu ajutorul unei alte persoane.
După o vreme, Sandu primește o telegramă prin care este înștiințat de moartea Irinei. Femeia s-a sinucis, așa cum amenințase înainte, conform dorinței pe care și-o exprimase mai demult: aceea de a trăi numai dacă o face pentru Sandu, în lipsa lui, viața ei nu avea sens.
În concluzie, „O moarte care nu dovedește nimic” este un roman inbterbelic, care își propune înlocuirea prozei obiective, care domina peisajul literar al epocii. Opera înfățișează trăirile personajului-narator, rememorate în contextul unui scenariu erotic, reprezentând unul dintre romanele de referință pentru genul său.