Era odată, într-un mic sat de la poalele munților, un cinstit comis pe nume Ionita. Acesta era cunoscut în toată valea pentru abilitatea sa de a povesti povești captivante și pline de învățăminte. Oamenii din sat îl așteptau mereu cu nerăbdare să le împărtășească aventurile sale și să-i transporte în lumi pline de magie și mister.
Într-o zi, când comisul se pregătea să-și înceapă povestea, în vale s-a auzit un zgomot puternic. Ancuța, fata cea mare a bătrânului mos Leonte, a ieșit curioasă să vadă ce se întâmplă. Acolo, în fața casei bătrânului, se afla un om jovial și zâmbitor, însoțit de o căruță plină de mărfuri. Ancuța l-a invitat pe acest nou oaspete să intre și să se odihnească.
După ce a primit o scurtă instruire de la mos Leonte, oaspetele a înțeles că era un negustor Lipscan. Cu uimire, oaspetele a dezvăluit și numele său, Damian Cristisor, și s-a oferit să le povestească celor prezenți despre călătoria sa prin țara nemțească.
Cu doi ani în urmă, Damian reușise să facă o mică avere și a decis să se aventureze în țara nemțească pentru a cumpăra mărfuri noi și interesante. Așa că și-a luat inima în dinți și și-a pornit călătoria. A trecut Prutul și a ajuns în orașul Tighina, unde a achiziționat cinci sute de butoaie pline cu bunătăți.
Apoi a traversat granița de pe Nistru și a ajuns în Cernăuți, unde a întâlnit oameni ospitalieri și prietenoși. De acolo, a continuat drumul până la Liov, unde a luat un tren care l-a dus până în Strasbourg. Acolo, Damian a vândut mărfurile sale unor negustori înstăriți, care le-au transportat la Paris cu trenul.
Damian le-a povestit celor prezenți despre minunățiile țării nemțești. Le-a spus că acolo, casele au mai multe etaje și sunt decorate cu frumusețe și eleganță. Femeile poartă pălării sofisticate, iar toată lumea are ceasuri de mână elegante și prețioase.
Mâncarea din țara nemțească era cu totul diferită de cea pe care o știau oamenii din sat. Acolo se găseau feluri de mâncare rafinate și delicioase, pregătite cu multă pricepere și pasiune. Damian le-a povestit și despre școlile din țara nemțească, unde toți copiii, inclusiv fetele, mergeau la școală și primeau o educație de calitate.
Dar cel mai impresionant lucru pe care l-a povestit Damian a fost respectarea legilor și a drepturilor oamenilor în țara nemțească. Totul era organizat și corect acolo, iar oamenii se bucurau de libertate și dreptate.
Cu inima plină de experiențe frumoase și cu o mică avere în buzunar, Damian a hotărât că este timpul să se întoarcă acasă. A ajuns la granița Moldovei, unde a dat grănicerilor două baidere roșii pentru a-i permite să treacă fără probleme. În drumul său prin lunca Moldovei, a întâlnit un hoț, dar pentru a-l descuraja să-l jefuiască, Damian i-a oferit o baideră roșie.
La Dragușteni, într-o pădure liniștită, Damian a fost întâmpinat de o privighetoare care cânta cu toată inima sa. Pentru a-i arăta aprecierea sa, Damian i-a oferit și ei o baideră roșie.
Acum, după ce și-a achitat toate dările și a trecut prin multe aventuri, Damian putea să se îndrepte cu marfa sa spre Iași și, în cele din urmă, să ajungă acasă. Așa că, cu un zâmbet pe buze și cu inima plină de amintiri minunate, Damian a luat căruța și a pornit în drumul său.
Această poveste, spre deosebire de celelalte, s-a încheiat cu bucurie și optimism. Damian a trăit o adevărată aventură în țara nemțească, descoperind noi locuri, oameni și culturi. Însă, în inima sa, el știa că cel mai frumos loc din lume era acasă, în satul său drag.