„Moartea unui artist” este o piesă de teatru scrisă de Horia Lovinescu și publicată într-un volum în 1975. Premiera absolută a avut loc la 15 aprilie 1964, pe scena Teatrului National „I. L. Caragiale” din București. Considerată o „meditație dramatizată”, opera este împărțită în două părți și se inspiră din legenda meșterului Manole, care a servit drept model și altor scriitori, precum Lucian Blaga sau Vasile Alecsandri. Horia Lovinescu a ales să reinterpreteze legenda într-un mod modern.
Acțiunea operei are loc în perioada în care a fost scrisă, avându-l ca protagonist pe Manole Crudu, un sculptor renumit la nivel mondial. După patru ani petrecuți în străinătate, el se întoarce în țară suferind de anghină pectorală, care îl limitează în activitatea sa în atelier.
Manole își dorește să creeze o statuie numită „Zburătorul” și, conștient că nu va putea face asta singur, îi cere fiului său, Vlad, să-l ajute. Vlad, deși și el sculptor, refuză cererea tatălui său, dorind să-și definească propria identitate artistică. El ironizează umanismul prezent în lucrările tatălui său, considerând că arta trebuie să evolueze în forme noi. Manole, în schimb, crede că arta ar trebui să reprezinte conștiința socială și națională, devenind „zborul omului spre alte lumi”. Fiul se simte inferior și proiectează această imagine asupra artei în general.
Manole trăiește cu frica morții, văzând lacunele din relația cu fiii săi, Vlad și Toma. De asemenea, el se îndrăgostește de tânăra Cristina, fiica menajerei, dar relația lor nu se poate dezvolta în mod romantic, deoarece ea îl idolatrizează. Claudia Roxan, o actriță îndrăgostită de Manole, refuză propunerea sa de căsătorie, deoarece înțelege că este motivată de teama de moarte și de regrete. Ea observă și atracția bărbatului pentru Cristina, ceea ce o convinge că el nu o iubește cu adevărat, dar alege să-i rămână alături în mod platonic.
Opera abordează tema responsabilității unei generații față de alta, atât în plan artistic, cât și în plan interuman, în privința paternității. Vlad îi reproșează tatălui său că s-a iubit pe sine și și-a ignorat copiii, oferindu-le doar siguranță materială. Manole sacrifică totul pentru împlinirea destinului său de creator. El se teme de moarte și creează niște statui demonice, pe care le distruge ulterior.
Moartea lui Manole ilustrează mitul mioritic, abordând atitudinea în fața morții, care este elementul definitoriu pentru el. Când i se citește din „Miorița”, el se prăbușește și moare.
În concluzie, „Moartea unui artist” este un eseu dramatic inedit cu personaje aflate în situații extreme, ilustrând destinul tragic al artistului. Criticul literar Nicolae Manolescu a observat că în drama lui Lovinescu, conflictul predominant este acela dintre Manole și moarte, în timp ce George Călinescu compara personajul cu „un titan, un Prometeu național care esențializează mitul estetic al poporului român.