Romanul „Luntrea lui Caron” este o lucrare postumă a lui Lucian Blaga, publicată în 1990. Deși Blaga este cunoscut mai ales pentru poezia și filosofia sa, această operă de proză a stârnit interesul criticilor literari. Cu toate acestea, nu a reușit să obțină un loc bine definit în literatura română.
Subiectul romanului este complex și nu se rezumă doar la povestea de dragoste dintre Axente Creangă, Ana Rareș și Octavia Olteanu. Lucian Blaga surprinde în opera sa numeroase întâmplări și momente contemplative care nu sunt legate direct de această poveste. El descrie în mod spectaculos drumul armatei sovietice și creează portrete detaliate ale unor personaje precum Alexe Păcurariu sau pictorița Alina Stere. Fiecare episod din textul romanului are o anumită independență, dar unitatea sa provine din personaje, vocea narativă și intenția memorialistică.
Romanul surprinde crezul artistic și filosofic al lui Blaga, dar și drama sa sub noul regim. Dragostea pentru cele două femei reprezintă concepția sa despre cunoașterea umană, care poate fi de tip paradisiac sau luciferic. Blaga consideră că iubirea este cea mai înaltă formă de cunoaștere.
Această operă reflectă schimbările radicale din intelectualitatea românească sub noul regim. Blaga a fost deziluzionat de efectele acestor schimbări și a scris această operă sub forma unui poem epic. El credea că singura speranță de evadare din întunericul vremurilor respective era prin universul poeziei și al contemplării.
Personajul principal, Axente Creangă, se aseamănă puternic cu Blaga însuși, având experiența activității diplomatice înainte de război și fiind apoi înlăturat de la catedră și mutat pe un post de bibliotecar din cauza convingerilor sale considerate periculoase de către noul regim.
„Luntrea lui Caron” este o lucrare complexă, situată la limita dintre realitate și ficțiune, jurnal, memorialistică și eseistică. Este o combinație inedită de proză, eseuri și poezie, iar Blaga reușește să creeze unitate în mijlocul diversității de stiluri narative și genuri literare.