„Luceafărul de zi și luceafărul de noapte” este o legendă populară adunată de Petre Ispirescu. Ispirescu este cunoscut în literatura română pentru efortul său de a conserva creațiile epice populare, pe care le-a adunat în volumul „Legende și basmele românilor”, publicat în 1872.
Acțiunea începe într-un timp și spațiu nedefinite, cu un împărat și o împărăteasă care nu reușesc să aibă copii. Împărăteasa primește un vis în care Dumnezeu îi spune să-și trimită soțul la pescuit și să gătească singură un pește prins de acesta. A doua zi, împăratul prinde un pește de aur și îl aduce acasă, iar soția sa îl gătește. O servitoare care gustă mâncarea rămâne însărcinată, la fel ca și împărăteasa.
Cele două femei nasc copii identici, unul ziua și celălalt noaptea. Cei doi copii, Busuioc și Siminoc, cresc împreună, dar Busuioc pleacă după ce descoperă faptul că mama sa l-a înnodat pe ascuns. Siminoc pornește în căutarea lui și, după o serie de întâmplări, cei doi se reîntâlnesc. Busuioc moare într-un accident, iar Siminoc se sinucide într-o fântână, iar pe cer apar Luceafărul de zi și Luceafărul de noapte, simbolizându-i pe cei doi frați.
Această legendă oferă o explicație inedită pentru apariția luceafărului de seară și a celui de dimineață, punând aceste fenomene pe seama a doi frați gemeni născuți printr-o poruncă divină, a căror existență concomitentă duce la moartea lor.