Opera „Legenda rândunicăi” a fost compusă în Mircești (Iași) în 1874 și a fost publicată în volumul „Legende și pasteluri” un an mai târziu, în 1875. Această operă a fost dedicată doamnei Nyka Petre Grădișteanu și este considerată una dintre capodoperele lirice ale lui Vasile Alecsandri.
În această operă, Alecsandri preia motive din folclorul românesc și își folosește creativitatea pentru a reda o poveste fascinantă despre o tânără prințesă care se transformă într-o rândunică pentru a scăpa de iubirea unui Zburător demonic. Textul începe cu un fragment dintr-un cântec popular care reprezintă nucleul epic al poveștii, iar apoi se desfășoară în patru secvențe care descriu copilăria, adolescența și transformarea spectaculoasă a fetei de împărat într-o creatură destinată cerului.
Prima parte a operei ne prezintă frumoasa fată de împărat, numită „Rândunică”, care primește o rochiță albă de la o zână și este avertizată să nu o dea niciodată jos și să se ferească de Zburător. A doua parte descrie perioada copilăriei și adolescenței fetei, precum și prima întâlnire cu Zburătorul, care încearcă să o seducă cu cuvinte alese, dar fata îl respinge ascultând sfaturile zânei.
Partea a treia a operei ne poartă într-un cadru natural idilic, în care fata se scaldă și este surprinsă într-un moment de intimitate. Aici, Zburătorul fură rochița fetei, iar aceasta se transformă într-o rândunică și zboară spre cer pentru a scăpa de el.
În concluzie, „Legenda rândunicăi” rămâne o capodoperă datorită temei sale unice, limbajului poetic și modului în care autorul prelucrează legenda populară. Această operă este unul dintre cele mai importante volume de legende ale lui Alecsandri, alături de ciclul „Pasteluri”, și reprezintă o contribuție semnificativă la literatura română.