„La lilieci” este o serie de șase volume de poezii care sunt inspirate din viața satului oltenesc. Prima carte a fost publicată în 1973 și a adus lui Marin Sorescu premiul Uniunii Scriitorilor. A doua carte, apărută în 1977, i-a adus autorului premiul Academiei Române. Celelalte patru volume au fost publicate în anii următori: volumul al treilea în 1980, volumul al patrulea în 1988, iar volumele cinci și șase în 1995, respectiv 1998.
Opera este o colecție de biografii reconstituite, asemănătoare unui muzeu, care își propune să prezerve specificul satului oltenesc. Marin Sorescu s-a inspirat din propria experiență de viață în satul Bulzești, iar detalii despre sat sunt oferite de către personajele care locuiesc acolo.
Textele din această serie de volume amintesc de snoave și sunt povestite într-un mod caracteristic unui povestitor. Fiecare poezie descrie scene tipice din viața satului oltenesc, evidențiind autenticitatea și surprinzând atât momente amuzante, cât și grotesci.
„La lilieci” acoperă o varietate de aspecte ale vieții rurale, precum recensământul viilor și morților, fenomene paranormale, munca pământului, evenimente sociale și tradiții specifice satului. De asemenea, opera surprinde și întâmplări care implică animale cu abilitatea de a vorbi și gândi asemenea oamenilor.
Opera lui Marin Sorescu păstrează caracterul predominant epic, concentrându-se pe atmosfera și specificul vieții rurale. Schimbările bruște și radicale din lumea rurală, cauzate de Colectivizare și de evenimentele politice, sunt surprinse în aceste poezii.
„La lilieci” este, în esență, un testament al dragostei, recunoașterii și aprecierii pe care autorul le simte pentru săteni. Marin Sorescu a dorit să păstreze tradiția și miturile satului românesc, în același timp injectând lirismul cu vigoarea faptelor concrete.