„Jurnalul fericirii” este o carte scrisă de Nicolae Steinhardt, care a fost publicată în perioada regimului comunist din România. Cartea este considerată a fi cea mai importantă operă a autorului și prezintă viața sa din perspectiva unui deținut politic care, în același timp, descoperă creștinismul ca pe o soluție în vremuri dificile.
În această carte, Steinhardt discută despre trei moduri diferite de a supraviețui într-un univers concentraționar. El subliniază că primele două soluții nu sunt eficiente în contextul românesc, deoarece țara noastră este diferită de altele. Autorul prezintă amintiri din viața sa, trecând de la Londra anilor ’30 la închisoarea din Gherla. El reflectează și asupra naturii umane, creștinismului și istoriei, oferind o perspectivă complexă asupra acestor teme.
Steinhardt se opune materialismului comunist și este supus unor interogatorii repetate în acest sens. Mai târziu în viața sa, el s-a călugărit la Mănăstirea Rohia și a trăit acolo până la moartea sa în 1989, în timp ce regimul comunist lua sfârșit în România.
Autorul a petrecut cinci ani în închisorile comuniste și s-a convertit la creștinism în 1960. Această schimbare a fost sinceră și profundă, devenind o parte importantă a vieții sale. „Jurnalul fericirii” a reprezentat pentru el o călătorie spirituală și o descoperire interioară, în căutarea împăcării cu sine și cu lumea din jurul său.
Cartea este considerată una dintre operele cele mai importante ale literaturii române, deși autorul a fost puțin cunoscut în timpul vieții sale. Recunoașterea pentru contribuția sa la literatură a venit postum.