Dintr-un colț întunecat al căminului, înconjurat de umbre, s-a ridicat o siluetă ciudată și a apărut în lumina danțuitoare a flăcărilor. Pășind cu o siguranță aparentă, dar cu o înclinație ușor balansată, omul s-a apropiat de focul lăutarului, iar lumina acestuia a dezvăluit un chip obosit și obrajii îmbujorați. Oaspeții hanului, privindu-l cu atenție, au realizat că era un cioban venit de la munte, călătorul aparent neînsemnat purtând numele de Costadin Motoc.
Deodată, râsetul a izbucnit din pieptul lui Costadin, în ciuda avertismentului prietenului său de a se îmbăta și de a nu povesti nimănui despre ceea ce se întâmplase în acele meleaguri. Dar ciobanul nu s-a putut abține și a decis să-și împărtășească povestea. În vremea aceea, exista un boier văduv cu numele de Raducan Chioru, care avea o slăbiciune pentru femei. Până în acea zi, prietenul nostru râdea de obiceiurile boierului, dar atunci când a aflat că acesta se îndrăgostise de soția sa, Ilincă, râsul i-a înghețat pe buze.
Prietenul nostru se afla în acel moment pe sania sa, abandonând-o în mijlocul drumului, pretextând că trebuie să verifice testemul roșu pe care i-l dăduse boierul. Însă femeia, neștiindu-l, l-a atacat cu furie și l-a bătut cu putere. Cu toate acestea, Ilincă a înduplecat-o pe femeie și i-a cerut iertare. Apoi, omul nostru și-a dus sania la hambar pentru a descărca sacii, iar apoi s-a îndreptat spre curtea boierului pentru a se plânge la gramatic. Dar, în loc de gramatic, a apărut chiar boierul, reproșându-i că nu este demn să-și bată soția. Boierul l-a prins pe prietenul nostru și i-a legat capul de gard, iar picioarele de un butuc, lăsându-l să sufere într-o colibă plină de fum de ardei.
În cele din urmă, boierul l-a aruncat cu picioarele în apă înghețată din fântână. După aceste evenimente tragice, omul nostru a fugit în munți și a devenit cioban. Într-o zi, a apărut în calea lui Vasile cel Mare, un temut hoț, care căuta adăpost. Cei doi au devenit prieteni rapid, iar ciobanul i-a povestit întreaga sa suferință. Hoțul i-a spus că trebuie să se răzbune și au hotărât să meargă în ziua slujbei în satul unde se petrecuseră acele evenimente.
Când boierul a ieșit din biserică, Vasile s-a prezentat și i-a spus că vor face „judet”, adică vor judeca după obiceiurile locului, deoarece doar Dumnezeu putea judeca cu adevărat. După ce i-au reamintit boierului ce i-a făcut soțului său Ilincă, cei doi l-au atacat și l-au înjunghiat. Cei prezenți nu au intervenit și au fost de acord cu justiția pe care o impunea Vasile cel Mare. Apoi, cei doi au lăsat o pungă cu opt galbeni pentru biserică și s-au întors în munți, părăsind satul într-un văl de mister.
După ce și-a încheiat povestea, ciobanul s-a retras liniștit în locul său de pe munte, lăsându-i pe oamenii de la han să reflecteze asupra întâmplărilor uluitoare pe care le-au auzit. Această poveste a rămas ca o amintire gravată în mintea și sufletul celor prezenți, o poveste despre iubire și răzbunare, despre suferință și dreptate.