„Întâmplări din irealitatea imediată” este un roman interbelic scris de Max Blecher, care a fost publicat în anul 1936. Autorul este cunoscut pentru cele două romane ale sale: cel de față și „Inimi cicatrizate”, publicat un an mai târziu. Romanul este surprinzător de similar unui text liric, datorită fragmentarismului epic și a descrierilor lungi și detaliate care creează impresia compunerii unor fotografii.
Textul începe cu o confesiune a personajului-narator, care reprezintă modul în care acesta privește lumea. El oscilează între lumea înconjurătoare, reală, și un univers imaginar, suprarealist, unde elementele ce aparțin realității imediate dobândesc valențe și înțelesuri noi. Multe dintre episoadele relatate provoacă cititorului nesiguranță, acesta neștiind dacă cele întâmplate au avut loc sau nu.
Personajul-narator se simte blocat într-o închisoare „din carne și sânge” și evadează adesea din realitatea cotidiană. Cu toate acestea, el realizează că o evadare propriu-zisă este imposibilă. El suferă de o hipersensibilitate în raport cu lumea reală, marcată de niște „crize”, pe care doctorul-șoarece de laborator le denumește „friguri malarice”.
Romanul este populat cu locuri sigure, „prietenoase”, în care personajul-narator se poate ascunde. El poartă conversații imaginare cu ființe inexistente și, în acest absurd univers paralel, realizează absurdul realității cotidiene. Apropiat de familia Weber, el îl ia drept model pe fratele cel mare, a cărui existență este populată cu numeroase femei, întâlnite prin saloanele de noapte.
Întâmplări aparent lipsite de semnificație declanșează adevărate lupte interioare în conștiința personajului-narator. El trece cu vederea plăcerile cotidiene, oprindu-se asupra detaliilor pe care cei mai mulți dintre noi le ignoră adesea. Fiecare dintre aceste elemente reprezintă un pretext pentru ca personajul-narator să-și imagineze vieți paralele, „renașteri de existențe întregi”.
În concluzie, „Întâmplări din irealitatea imediată” poate fi definit drept opusul unui buildingsroman, întrucât conținutul său înfățișează mai degrabă descompunerea și fragmentarea unei personalități, și nu formarea propriu-zisă a acesteia. Cu toate acestea, opera surprinde magistral chinul existențial provocat de limitările naturii umane.