„Inima care-și spune taina” este o povestire înspăimântătoare scrisă de Edgar Allan Poe în anul 1843. Poe, un scriitor american cunoscut pentru numeroasele sale poezii și povești scurte de groază, a reușit să creeze o operă care a captivat cititorii de-a lungul timpului.
Naratorul povestirii încearcă să-și justifice sănătatea mentală prin a relata cu lux de amănunte cum a planificat și săvârșit o crimă meticulos pregătită.
El este terorizat și furios de ochiul orb al bătrânului cu care locuiește. Culoarea albastră a ochiului îi alimentează convingerea că acesta are o natură malefică, determinându-l să înceapă să plănuiască uciderea bătrânului. Timp de 7 zile, se comportă cu amabilitate în timpul zilei, dar îl urmărește cu atenție în timpul nopții. În fiecare noapte, intră în camera bătrânului și îndreaptă o lumină către ochiul albastru, însă acesta rămâne închis.
În cea de-a opta noapte, un zgomot provocat de narator îl trezește pe bătrân atunci când intră în cameră. Simțindu-se speriat, naratorul decide să mai aștepte. După o oră, își îndreaptă din nou lumina către ochiul bătrânului, dar de data aceasta ochiul se deschide. Naratorul aude cum inima bătrânului bate tot mai tare și observă agitația acestuia. Zgomotul inimii îl determină să-l atace pentru a ascunde sunetul de vecini.
El îl ucide pe bătrân răsturnându-i patul peste el, apoi îi descompune cadavrul în bucăți și îl ascunde sub podea. Curând, poliția sosește la ușa reședinței după ce un vecin a raportat sunete ciudate venind din casă. Naratorul îi invită pe polițiști să cerceteze casa și le spune că bătrânul a plecat la țară.
Însă, în timp ce vorbește cu polițiștii, naratorul începe să audă din nou bătăile inimii bătrânului și, fiind incapabil să suporte sunetul, ajunge să mărturisească totul polițiștilor.