Romanul „Fetița care se juca de-a Dumnezeu” scris de Dan Lungu, unul dintre cei mai populari autori români contemporani, a fost publicat pentru prima dată în 2014 și abordează problema emigrației temporare în România postcomunistă. Cartea surprinde perspectiva Rădiței și a mamei ei asupra schimbărilor din cadrul familiei în contextul unei schimbări radicale a sistemului economic în societatea românească.
Narratorii romanului sunt Rădița și Letiția. Rădița, o fetiță de opt ani, locuiește împreună cu părinții și sora ei mai mare în casa bunicilor din cauza dificultăților financiare. Mama ei, Letiția, se vede nevoită să muncească în străinătate pentru a-și sprijini familia. Deși bucuria Rădiței pentru nota maximă la caligrafie dispare când descoperă plecarea mamei, ea își păstrează speranța că va reuși să o reîntâlnească.
Pe de altă parte, Letiția se confruntă cu frustrările și dificultățile vieții de muncitor în străinătate, în timp ce prietena ei, Laura, își caută și ea un loc de muncă mai bun. În lipsa mamei, Rădița se simte singură și dorința ei de a o avea aproape este copleșitoare.
În final, Rădița este martora unor evenimente tulburătoare care îi schimbă perspectiva asupra familiei și a lumii din jurul ei. Romanul abordează teme precum copilăria, dragostea, reinventarea identității, schimbarea și înstrăinarea, oferind o perspectivă realistă asupra vieții în societatea românească postdecembristă.