„Iarna bărbaților” este un volum de nuvele scris de Ștefan Bănulescu, care a fost publicat pentru prima dată la București în 1965. Mai târziu, în 1971, au fost adăugate încă două nuvele („Casa cu ecouri târzii” și „Vieți provizorii”) la reeditarea volumului. Ediția finală, apărută în 1979, include și poezii ale autorului, sub titlul „Cântece de câmpie”.
Volumul cuprinde opt nuvele: „Mistreții erau blânzi”, „Dropia”, „Satul de lut”, „Vară și viscol”, „Masa cu oglinzi”, „Gaudeamus”, „Vieți provizorii” și „Casa cu ecouri târzii”. Fiecare nuvelă explorează teme precum războiul, dragostea ratată, misterele și iluziile.
„Satul de lut” este o nuvelă narată la persoana întâi și explorează misterul dispariției unui regiment militar după cel de-al Doilea Război Mondial. „Vară și viscol” prezintă o atmosferă apocaliptică în care cei doi protagoniști se confruntă cu spații distruse de război și delir.
„Masa cu oglinzi” surprinde un miraj într-un peisaj pustiu, în timp ce „Gaudeamus” explorează deziluzia unor tineri întorși din război și confruntați cu schimbările din București.
În concluzie, „Iarna bărbaților” reprezintă o tranziție în literatura română de la realismul socialist către tradiționalism, aducând în prim-plan elemente arhaice și misterioase. Prin proza sa, Ștefan Bănulescu explorează dispariția realului și intrarea acestuia într-un univers al mitului și simbolului.