Opera „Gelozie” a fost publicată în anul 1881, într-o perioadă de maximă maturitate artistică, moment în care Mihai Eminescu abordează o serie de teme și motive ce îi vor defini scriitura. Titlul ales definește întreg universul poetic ce alcătuiește textul, anticipând, desigur, tema poeziei. În cele cinci strofe inegale ca dimensiune, textul prezintă sentimentul de gelozie în toate ipostazele sale.
Această poezie începe cu o întrebare retorică, urmată de o confesiune a eului liric cu privire la sentimentele ce l-au încercat în momentul în care privirea sa a întâlnit zâmbetul femeii. Eul liric își dorește să își închidă inima pentru a nu lăsa sentimentele să pătrundă în sufletul său.
Strofa a doua prezintă gândurile și emoțiile ce își fac simțită prezența în interiorul eului liric. Acesta este măcinat de gelozie și de dorința de a-și stăpâni sentimentele, dar în același timp, este atras de frumusețea și seducția femeii iubite.
Strofa a treia mărturisește că eul liric a fost învins de puternicul sentiment de gelozie, iar iubita a pus stăpânire pe inima sa. În strofa a patra, eul poetic conștientizează neputința sa și suferința provocată de faptul că iubita nu îi împărtășește sentimentele.
În ultima strofă, eul poetic încearcă să își dea uitării sentimentul de gelozie, dar constată că este imposibil. Acceptă astfel suferința provocată de iubire și de frumusețea feminină.
În concluzie, poezia „Gelozie” descrie sentimentul puternic de gelozie și suferința provocată de iubire, surprinse în versuri ce reflectă maturitatea artistică a lui Mihai Eminescu și temele romantice abordate în opera sa.