Romanul „Galeria cu viță sălbatică” scris de Constantin Țoiu explorează perioada anilor ’50 din România, cunoscută sub numele de „deceniul obsedant”, dintr-o perspectivă critică asupra unei ideologii care a fost aplicată în mod eronat. Cartea a fost publicată pentru prima dată în 1976 și reeditată în 1996, iar ultima versiune a romanului a apărut în 1999 la Editura Fundației Culturale Române din București.
Acțiunea romanului are loc în România anilor ’50 și urmărește povestea lui Chiril Merișor, un tânăr angajat într-o editură de stat cu un statut social modest. Din cauza excluderii sale din partid în timpul proceselor de verificare a membrilor, avansarea sa în ierarhia socială este imposibilă. Într-o zi, Chiril uită un caiet de însemnări zilnice în cabina de probă a unui magazin de confecții, iar acest lucru îi aduce mari probleme. Caietul ajunge în mâinile Securității și este folosit ca probă împotriva lui într-un proces politic.
Autorul transmite mesajul responsabilității colective resimțite de personajele din roman în forma vinei. Acestea se simt vinovate pentru participarea la construirea unei lumi pe care o resping și pe care nu doresc să o lase moștenire urmașilor lor. În general, vina pentru aceste realități este atribuită sistemului politic și agenților săi, dar autorul subliniază că oamenii își poartă propria vină pentru neputința de a se confrunta cu realitatea și cu propria identitate. Chiril luptă pentru afirmarea sinelui și a propriei identități, chiar și atunci când este închis.
Romanul explorează și tema sacrificiului, sugerând că personajul Isac poartă o vină indirectă pentru moartea unui prieten din copilărie. În final, Chiril își pune capăt zilelor în închisoare, exprimându-și ultima revoltă prin cuvântul „indestructibil”. Acest gest reprezintă un proces al asumării libertății individuale pentru protagonist.
În concluzie, „Galeria cu viță sălbatică” de Constantin Țoiu se concentrează asupra experienței individuale și reconstrucției identității protagonistului, în loc să ofere un document de epocă pentru cititori. Criticul literar Nicolae Manolescu a descris romanul ca fiind „admirabil scris, într-o limbă curată, de modă veche, deloc în linia romanului realist interbelic care antipatiza calofilia”, dar în același timp „spiritual, plin de vervă, de o voioșie incomparabilă a observației și ideilor, ludic și aproape frivol, în raport cu subiectul, însă în fond serios”.