Romanul „Fețele tăcerii” a fost publicat pentru prima dată în 1974 la editura „Cartea românească” și a câștigat Premiul Uniunii Scriitorilor. Este un roman social care oferă o perspectivă detaliată asupra unor evenimente importante din istoria societății românești contemporane. Acest lucru se realizează prin intermediul a două narațiuni diferite: cea a lui Gheorghe Radu și cea a lui Carol Măgureanu.
În plus, există și o a treia perspectivă, cea a lui Dan Toma, un ziarist care înregistrează confesiunile primelor două personaje și apoi începe o investigație proprie în trecutul său. În căutarea sa de eliberare, Dan Toma se confruntă cu multe obstacole interioare. În timp ce în primul capitol își exprimă rezerve și indecizie față de Melania, în final, el își exprimă dorința de a spune adevărul. Atât Carol Măgureanu, cât și Gheorghe Radu își propun să se desprindă de trecut prin narațiunile lor, nu neapărat să reproducă faptele exact așa cum s-au întâmplat.
Gheorghe Radu, în ciuda unor momente de furie, decide în cele din urmă să părăsească satul și să se întoarcă în oraș. Vizita lui Carol Măgureanu la profesorul Toma indică și ea dorința acestuia de a reveni la viața sa anterioară și de a renunța la trecut. Neutralitatea lui Dan Toma față de cei doi personaje este echivalentul distanței pe care arta o ia în raport cu viața. Astfel, gestul final al lui Dan Toma de a ieși din mașină în care se aflau cei doi reprezintă o manifestare a acestei distanțe.
Gheorghe Radu acționează din resentimente, iar aversiunea sa față de Măgureni are o explicație similară. În „Fețele tăcerii”, istoria este prezentată ca un proces natural de evoluție, cu factori pozitivi precum victoria asupra instinctelor, altruismul, compasiunea și generozitatea. Dan Toma este prezentat ca cel mai evoluat personaj din roman, dar nu este scutit de înfrângeri ocazionale.
Există mereu o forță interioară care îl ajută pe Dan Toma să se redreseze. Singurul personaj cu care pare să aibă ceva în comun este Carol Măgureanu, care a petrecut o perioadă fiind zidit de viu și s-a obișnuit cu procesul detașării de sine.
În concluzie, „Fețele tăcerii” este un roman profund care vorbește despre maturizarea unui scriitor. Dan Toma este surprins în plină evoluție și proces de formare, iar această operă este considerată unul dintre cele mai importante momente în literatura română contemporană.