„Erasmo sau A doua fotografie cu oameni mici” este un scurt roman scris de Mircea Horia Simionescu și publicat în 1968 în cadrul volumului „Dicționar onomastic”. Autorul însuși a descris acest volum ca fiind o „năzdrăvănie” și o „carte bună de citit, după plac, pe o bancă într-un parc sau pe un acoperiș”. Povestea se desfășoară pe două planuri, acela al realității și acela imaginar, modelat de jocurile copiilor.
Acțiunea se petrece într-un context în care personajul-narator, aflat în postura adultului, își amintește de un joc la care participase în copilărie. Jocul de-a războiul, popular mai ales printre băieți, îi aduce aminte de momentele petrecute alături de ceilalți copii.
În timpul jocului, copiii formează două tabere, iar personajul-narator devine președintele republicii, declarând război armatei lui Rădulescu. În timp ce oastea personajului-narator este bine echipată din punct de vedere tehnic, cealaltă tabără are soldați mai pricepuți. În mijlocul jocului, copiii află că au fost trădați de proprii lor soldați, care au furat „secretele militare” și au declarat neutralitate.
Trădarea reprezintă un aspect al lumii adulte, imitat de copiii care încearcă să înțeleagă și să se adapteze la aceste situații. Personajul-narator se simte trădat și suferă din cauza acestui act, luând jocul foarte în serios și izolându-se pentru a plănui organizarea armatei. În acest timp, el trăiește și primul său demers romantic, scriind o scrisoare de dragoste.
Povestirea evidențiază importanța jocului în dezvoltarea creativității și exprimării libere a copiilor. În final, inocența copilăriei lasă loc adolescenței, iar personajul-narator începe să se maturizeze treptat.