Discursul de recepție intitulat „Elogiul satului românesc” a fost susținut de Lucian Blaga în cadrul Academiei Române și a devenit, în timp, testamentul filosofic al autorului. Acest discurs a fost tradus ulterior în franceză, italiană și germană, iar fraza celebră „Veșnicia s-a născut la sat” a fost dezvoltată în acest discurs, evidențiind importanța vitală a satului românesc în istoria și evoluția poporului nostru.
Blaga își începe discursul relatându-și propria experiență legată de satul românesc, subliniind natura personală a cercetărilor sale, care contribuie la autenticitatea și profunzimea discursului. Autorul subliniază importanța copilăriei în mediul rural, considerând satul ca un loc propice pentru dezvoltarea sensibilității metafizice a copiilor. El subliniază diferența esențială dintre sat și oraș, evidențiind libertatea și profunzimea vieții rurale în comparație cu experiența fragmentată și limitată a vieții urbane.
Blaga creează conceptul de „sat-idee”, subliniind autenticitatea, autosuficiența și atemporalitatea satului românesc, evidențiindu-l ca purtător al culturii populare și matricea stilistică a poporului român. El respinge ideea că o cultură majoră necesită un număr mare de genii și talente, oferind exemple istorice care susțin teoria sa.
În final, Blaga propune un examen stilistic al culturii populare românești, evidențiind importanța sublimării culturii minore de către cultura majoră. El încheie exprimându-și speranța ca discursul său să nu fie interpretat ca un îndemn de atașare definitivă la folclor sau ca o îndrumare necondiționată spre rosturile sătești.
Astfel, „Elogiul satului românesc” reprezintă un discurs profund care atestă importanța și vitalitatea satului românesc, fiind un manifest împotriva demolării așezărilor urbane din România. Acest discurs a circulat în Europa Occidentală în perioada căderii comunismului, contribuind la promovarea și aprecierea culturii românești într-un context european mai larg.