Romanul „Dragostea nu moare” este o replică la opera „Maitreyi” a lui Mircea Eliade și a fost scris de Maitreyi Devi pentru a clarifica și completa informațiile din perspectiva sa. În acest roman, sunt abordate relațiile dintre Maitreyi și scriitorul Eliade, precum și relația ei cu soțul ei.
În opoziție cu „Maitreyi”, unde protagoniștii sunt Allan și Maitreyi, în „Dragostea nu moare” ei sunt Amrita și Mircea Euclid. Amrita, cunoscută și sub numele de Maitreyi, întâlnește un român în 1972 care îi amintește de un bărbat pe care-l iubise în trecut, Mircea Eliade. În ciuda zvonurilor care negau existența acestei idile, autoarea recunoaște că a iubit cu adevărat pe Eliade.
Cartea urmărește viața lui Maitreyi de la începutul relației cu Eliade până la momentul scrierii romanului. În timp ce locuia în casa tatălui său, obiceiurile bengaleze coexista cu influențele străine datorate colaborărilor tatălui său. Deși a primit o educație liberală, Maitreyi a simțit mereu constrângeri și a recunoscut că a fost iubită mai mult pentru capacitățile ei, decât pentru cine era cu adevărat.
Acțiunea romanului se desfășoară în timpul luptei naționale împotriva segregării rasiale în India, condusă de Mahatma Gandhi. Intrarea lui Eliade în casa profesorului Maitreyi, tatăl Amritei, reprezintă un punct important în poveste și are consecințe atât în romanul „Maitreyi”, cât și în „Dragostea nu moare”.
După aceste evenimente, Maitreyi se căsătorește cu un bărbat rațional și stabil, cu care are copii și duce o viață liniștită. Totuși, întâlnirea cu românul care-i trezește amintirile legate de „Euclid” o determină să retrăiască povestea de dragoste pe care nu a putut să o uite cu adevărat.
„Dragostea nu moare” pune accent pe viața, sentimentele și aspirațiile protagonistei, oferind o perspectivă nouă asupra relației cu Eliade și a vieții sale ulterioare. Această operă a fost distinsă cu Premiul Academiei Indiene și reprezintă un răspuns important la „Maitreyi” a lui Mircea Eliade.