„Domnul Vucea” este o nuvelă scrisă de Barbu Ștefănescu Delavrancea și publicată într-un volum de nuvele al autorului intitulat „Paraziții” în perioada 1892-1893. Această operă are un caracter autobiografic și este relatată din perspectiva personajului-narator, care reprezintă un alter-ego al autorului. Acesta își amintește de unul dintre dascălii care i-au predat în copilărie.
Nuvela începe cu o notă optimistă, prezentând speranțele și așteptările personajului-narator, aflat acum în clasa a treia la Școala Domnească. Cu toate acestea, dezamăgirile apar încă de la început, când micuțul se confruntă cu realitatea școlii, care nu se ridică la așteptările sale. Mai apoi, el se confruntă cu „Domnul” Vucea, învățătorul de la clasa a doua, care se dovedește a fi slab din punct de vedere profesional. Acesta nu își ia în serios profesia, oferind note în funcție de „interese” și neavând o abordare corectă a educației elevilor săi.
Domnul Vucea nu doar că nu se preocupă de progresul elevilor săi, dar îi și încurajează să se pârască unul pe celălalt, implicându-i în afaceri necinstite. Soția sa este la fel de zgârcită și autoritară, tratând elevii ca pe niște servitori și neîmpărțind niciodată bunătățile pe care le cumpăra. În ciuda comportamentului lor, personajul-narator alege să nu îi informeze pe părinții săi despre ceea ce se întâmplă la școală.
Această nuvelă reprezintă o critică a sistemului românesc de învățământ, evidențiind neajunsurile și corupția din interiorul acestuia. Prin imaginea învățătorului Vucea, autorul ilustrează problemele sistemului educațional, precum superficialitatea, corupția și lipsa de respect față de normele etice.