„Deșertul pentru totdeauna” este o carte scrisă de Octavian Paler și publicată în anul 2002, având un puternic caracter autobiografic. Textul este structurat sub forma unui jurnal, în care autorul își rememorează momente din trecutul său, într-o perioadă de patru luni, după ce a avut parte de un episod neplăcut legat de sănătatea sa. Acțiunea începe într-un spital din București, unde protagonistul, în vârstă de 74 de ani, se confruntă cu temerile legate de moarte.
Paler explorează sentimentul de teamă resimțit în fața morții, apelând la amintiri pentru a-și clarifica atitudinea față de inevitabilul sfârșit. El se teme că într-o zi nu va mai putea simți oamenii, mirosi vântul și iubi, iar viața capătă o altă însemnătate pentru el. Autorul se întoarce cu gândul atât la adolescență, cât și la copilărie, în legătură cu satul natal, Lisa, și își exprimă atașamentul față de locurile copilăriei sale.
De asemenea, Paler se teme de repetarea episodului suferit, fiind chinuit de coșmaruri și de gândul că viața sa este asemănătoare unui deșert. În text, el face referire și la o localitate imaginară numită „Asybaris”, a cărei existență o compară cu propria sa existență.
În concluzie, „Deșertul pentru totdeauna” poate fi interpretat ca un eseu autobiografic, în care autorul explorează idei profunde despre natura destinului uman, folosind un stil memorialistic și confesiv. Această operă reprezintă o scriere contemporană, cu implicații relevante asupra vieții și a confruntării cu moartea.